Viața te duce în locuri numai de ea știute. Cum te adaptezi tu, cum faci față situațiilor de acolo? Asta este strict problema ta. Viața îți dă chiar tot ce vrei, de la bun la rău. Ajungi pe tărâmuri necunoscute și ai puțină teamă, dar nu renunți să încerci. Te lovești de sute de necazuri, te lovești de atâtea lucruri care să-ți dea motiv de teamă. Și îmi amintesc acum de un prieten de-al meu. În urmă cu 5 ani, Cristi a terminat Jurnalismul la București. Mă rog, după eșecul lui la Cluj avea ceva dubii. Să mai meargă la București sau nu?! Într-un final a mers, apelând la principiul „Ce poate fi atât de rău?” Trecând peste aceste detalii, Cristi a terminat Jurnalismul și a mers la master în America. Și acum e acum....Îmi amintesc cu amuzament de acel băiat ce povestea părinților mei, dar mai ales teama ce-l cuprinsese. Teama de necunoscut (o numea el) și se gândea că nu va reuși, nu va putea răzbi într-o lume nouă, o lume cu o cultură diferită, cu alte valori, cu altă construcție. Dar, nu a durat prea mult ca el să se acomodeze. Povestea cu atâta plăcere despre meseria lui, despre mentorii lui. Pe toată perioada masterului el a lucrat acolo, cunoscând mulți oameni. După finalizarea studiilor, Cristi s-a reîntors în țară, iar anul trecut ne-am revăzut și ne-am permis să pierdem o jumătate de zi și toată noaptea discutând despre Jurnalism și America. Din păcate, în România nu a mai lucrat în domeniu, și nu pentru că nu ar fi avut cum, ci pentru că nu dorea să facă meseria asta în țară, spunea el „Nu vreau să-mi bat capul cu persoane care nu au habar de acest domeniu...îmi e bine liniștit”. De asemenea, îmi povestea despre cum își gestiona el timpul și nu despre cât de greu i s-a părut în America până s-a acomodat, ci cât de dură și grea i-a fost reîntoarcerea în țară. Acea experiență a făcut din el un alt om. Spunea la un moment dat că drumurile în viața asta sunt atât de dure și încâlcite, iar atunci când vrei să pleci pe tărâmuri necunoscute nu e cea mai bună soluție să te gândești „ce mă fac? dacă nu mă descurc? etc”, din contră să mă gândesc că orice aș alege, la un moment dat poate fi considerată o decizie proastă, dar pe moment trebuie privită ca o experiență, doar atât. Că acele tărâmuri necunoscute ajung să-mi placă e partea a doua. ”Individul se aseamănă cu lumina care, aprinzându-se, înfrânge întunericul în partea ce-i revine. O astfel de mică luminiţă biruie foarte mult întuneric”. (E.Junger)
23 august 2013
Pe tărâmuri necunoscute
Viața te duce în locuri numai de ea știute. Cum te adaptezi tu, cum faci față situațiilor de acolo? Asta este strict problema ta. Viața îți dă chiar tot ce vrei, de la bun la rău. Ajungi pe tărâmuri necunoscute și ai puțină teamă, dar nu renunți să încerci. Te lovești de sute de necazuri, te lovești de atâtea lucruri care să-ți dea motiv de teamă. Și îmi amintesc acum de un prieten de-al meu. În urmă cu 5 ani, Cristi a terminat Jurnalismul la București. Mă rog, după eșecul lui la Cluj avea ceva dubii. Să mai meargă la București sau nu?! Într-un final a mers, apelând la principiul „Ce poate fi atât de rău?” Trecând peste aceste detalii, Cristi a terminat Jurnalismul și a mers la master în America. Și acum e acum....Îmi amintesc cu amuzament de acel băiat ce povestea părinților mei, dar mai ales teama ce-l cuprinsese. Teama de necunoscut (o numea el) și se gândea că nu va reuși, nu va putea răzbi într-o lume nouă, o lume cu o cultură diferită, cu alte valori, cu altă construcție. Dar, nu a durat prea mult ca el să se acomodeze. Povestea cu atâta plăcere despre meseria lui, despre mentorii lui. Pe toată perioada masterului el a lucrat acolo, cunoscând mulți oameni. După finalizarea studiilor, Cristi s-a reîntors în țară, iar anul trecut ne-am revăzut și ne-am permis să pierdem o jumătate de zi și toată noaptea discutând despre Jurnalism și America. Din păcate, în România nu a mai lucrat în domeniu, și nu pentru că nu ar fi avut cum, ci pentru că nu dorea să facă meseria asta în țară, spunea el „Nu vreau să-mi bat capul cu persoane care nu au habar de acest domeniu...îmi e bine liniștit”. De asemenea, îmi povestea despre cum își gestiona el timpul și nu despre cât de greu i s-a părut în America până s-a acomodat, ci cât de dură și grea i-a fost reîntoarcerea în țară. Acea experiență a făcut din el un alt om. Spunea la un moment dat că drumurile în viața asta sunt atât de dure și încâlcite, iar atunci când vrei să pleci pe tărâmuri necunoscute nu e cea mai bună soluție să te gândești „ce mă fac? dacă nu mă descurc? etc”, din contră să mă gândesc că orice aș alege, la un moment dat poate fi considerată o decizie proastă, dar pe moment trebuie privită ca o experiență, doar atât. Că acele tărâmuri necunoscute ajung să-mi placă e partea a doua. 22 august 2013
Lucruri mărunte vs. BANII
Trăim într-o societate în care banul stăpânește absolut totul. De la sănătate la disctracție, banul este atât teoretic, cât și practic conducătorul. Zi de zi aud oamenii în jurul meu spunând „m-am săturat să muncesc și să nu am bani, nu mai știu de unde să iau și unde să pun etc”. Când nu ai bani nu te poți bucura de nimic. Ce să mai vorbim de lucruri mărunte...Ce sunt de fapt lucrurile mărunte? Pe cine mai impresionează aceste lucruri? Banul a pus stăpânire pe tot și pe toți. Iar, partea cea mai urâtă a lucrurilor este că atunci când nu îl ai te simți un nimeni. Practic, banii ne conferă valoare?!. Aici îmi ridic un semn de întrebare și nu știu cum să percep partea cu banii și valoarea unui om. De ce? Pentru că nu de puține ori văd oameni care fac diferențe majore între oamenii modești (să zic) din punct de vederea financiar și oamenii bogați. Mai puțin tratează cuvintele vulgar și decent, de fapt nu numai cuvintele, ci și semnificația lor....Revenind asupra întrebării „Ce sunt de fapt lucrurile mărunte?”, fiecare om percepe lucrurile în felul lui, atribuindu-i și semnificație diferită. Ceea ce cu adevărat mă sâcâie nu este un om cu bani, ci un om cu bani fără principii. Și cred că fiecare dintre noi s-a lovit măcar o dată de genul acesta de oameni. Dar, fie! Îmi amintesc o experiență cu un „domn” , un director la nu mai știu ce bancă ce își dovedea nesimțirea fără vreo ezitare. Probabil fiind obișnuit cu persoane care tac și acceptă jigniri o fi crezut că și eu sunt una dintre acele fete ce spun „să fie cum spuneți dumneavoastră”. Dar, există o vorbă „fiecare naș își are nașul lui”. Săracul și azi îl compătimesc că l-am făcut din director un nesimțit ...Iar, de obicei eu n-am răbdare să dau explicații, ci pur și simplu dacă nu-mi place ceva, nu-mi place. Așa că acest distins domn nu numai că a fost făcut cu ou și cu oțet , ci și luat la trei de doi bătrâni. Și ce bine m-am simțit, având în vedere că venise cu pretextul „mă fată, tu nu ai habar cine sunt eu...” Lucruri mărunte vs Bani...Oameni simpli vs nesimțiți...Și, așa pe final vreau să menționez o chestiune: doar oamenii care cunosc cu adevărat cultura banului știu să aprecieze mai mult decât ne putem imagina...
14 august 2013
Știam că așa va fi
Când m-am băgat în asta știam că așa va fi, dar am riscat și am eșuat din nou. Mă simt așa pierdută, nu cred că voi mai rezista prea mult. Cel mai rău este că simt că nimic nu mă ajută. Pierdută parcă într-un loc pustiu, nu găsesc nimic de care să mă agăț, nu găsec pe cineva căruia să-i spun „Ajută-mă”....Fiecare e prins cu treburile personale, iar pe mine mă sperie starea mea de o săptămână. Când credeam că-s fericită mi-am dat seama că de fapt sunt mai neferictă ca niciodată, că nu mă simt bine și că toți sunt plecați....Așa că de azi voi părăsi pentru o perioadă blogul, facebook-ul îl voi dezactiva, telefonul...De azi și pe această cale anunț că nu vreau să mai comunic cu nimeni, exceptând cele două persoane: fratele și mama. Nu știu cât va dura perioada de revenire, de refacere, dar până atunci nu vreau să știu nimic de nimeni, nu vreau să ies, să vorbesc și nu mă interesează nimic....:) E doar o perioadă urâtă și neînțeleasă de mine, dar voi fi bine....
DECI: nu Tel, FB, MESS.....Pe curând!!!!
13 august 2013
Omul cu mască
În spatele chipului tău se ascunde ceva. Nici tu nu ai idee ce, dar totuși ai o mască la care apelezi din când în când. Ai o mască pentru că, vrei să fii perfect pentru prietenii tăi sau doar pentru a te simți bine. Nu te poți adapta oricărei situații, iar atunci vrei să fii altcineva pentru a reuși.
Ești uneori străin pentru tine și mereu străin pentru cei din jurul tău, ești departe de ei, dar mai departe ești de tine. Să facem un mic exercițiu. Te îndrepți spre serviciu, ești grăbit, ai cafeaua în mână și brusc zărești o persoană în fața ta, care merge cu atâta lejeritate. Primul lucru care-ți trece prin minte este „ce bine să n-ai stres de muncă”, apoi urmează multe altele. Ajungi la serviciu și acea persoană își face prezența, mai exact devine colegul/a ta. Interacționați și astfel vă cunoașteți mai bine. Realizezi că vezi alt om diferit de acela ce mergea lejer pe stradă. Omul mereu va afișa o mască semenilor săi. Unii o vor percepe greșit, alții o vor accepta cu plăcere. De fapt, atât eu, cât și tu avem o mască. Sub zâmbetul ce-l ai zilnic se ascund o mulțime de lucruri triste, sub ochii tăi de-o culoare impresionantă stau lacrimi gata să curgă, sub încercările de a sta calm se află nervi și dorința de a evada. Cu siguranță, ai trăit o zi în care ai vrut să fii altcineva, să vezi lumea prin și cu alți ochi. N-aș putea spune că-i bine sau rău, dar cred că cel mai indicat ar fi să rămânem noi așa cum suntem, să ne acceptăm pe noi înșine, să nu ne dorim să devenim altcineva pentru că oricine ai vrea să fii, nu te vei simți mai bine ca atunci când ești tu. Tu - trebuie să fii cu oamenii din jurul tău, cu prietenii tăi, cu șeful tău,cu profesorul tău, cu oricine, pentru că oamenii simt și atunci vor crede că sunt înșelați, că de fapt Tu nu ești Tu. Ai o mască și o folososești pentru a obține simpatia cuiva, prietenia cuiva etc. Omul și masca lui, uneori de ajutor, alteori dezastru!
“ Dar, să nu vă temeți de ei. Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit și nimic tăinuit care nu va fi cunoscut.” (Matei 10)
Ești uneori străin pentru tine și mereu străin pentru cei din jurul tău, ești departe de ei, dar mai departe ești de tine. Să facem un mic exercițiu. Te îndrepți spre serviciu, ești grăbit, ai cafeaua în mână și brusc zărești o persoană în fața ta, care merge cu atâta lejeritate. Primul lucru care-ți trece prin minte este „ce bine să n-ai stres de muncă”, apoi urmează multe altele. Ajungi la serviciu și acea persoană își face prezența, mai exact devine colegul/a ta. Interacționați și astfel vă cunoașteți mai bine. Realizezi că vezi alt om diferit de acela ce mergea lejer pe stradă. Omul mereu va afișa o mască semenilor săi. Unii o vor percepe greșit, alții o vor accepta cu plăcere. De fapt, atât eu, cât și tu avem o mască. Sub zâmbetul ce-l ai zilnic se ascund o mulțime de lucruri triste, sub ochii tăi de-o culoare impresionantă stau lacrimi gata să curgă, sub încercările de a sta calm se află nervi și dorința de a evada. Cu siguranță, ai trăit o zi în care ai vrut să fii altcineva, să vezi lumea prin și cu alți ochi. N-aș putea spune că-i bine sau rău, dar cred că cel mai indicat ar fi să rămânem noi așa cum suntem, să ne acceptăm pe noi înșine, să nu ne dorim să devenim altcineva pentru că oricine ai vrea să fii, nu te vei simți mai bine ca atunci când ești tu. Tu - trebuie să fii cu oamenii din jurul tău, cu prietenii tăi, cu șeful tău,cu profesorul tău, cu oricine, pentru că oamenii simt și atunci vor crede că sunt înșelați, că de fapt Tu nu ești Tu. Ai o mască și o folososești pentru a obține simpatia cuiva, prietenia cuiva etc. Omul și masca lui, uneori de ajutor, alteori dezastru!
“ Dar, să nu vă temeți de ei. Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit și nimic tăinuit care nu va fi cunoscut.” (Matei 10)
...Old love...
M-am întors la iubirea mea veche deoarece, tot ce aud azi și văd mă irită. Îmi amintesc cum a început, dar mai mult cum s-a sfârșit. Mult timp am rămas prinsă acolo, încercând să fiu ceva din tot ce-mi oferea vechea mea iubire. Și acum mă gândesc cu atâta patimă la ea, la ziua în care am întâlnit-o, dar mai ales la impactul produs. Nu-mi spune că tu nu-ți amintești de iubirile vechi pentru că nu te voi crede. Cu cât drag, cu câtă ardoare m-am dăruit acelei iubiri. Îmi pusesem toată familia în cap, dar nu numai. Cred că am fost o pacoste pentru vechile iubirii și nu spun că pentru actualele sau viitoarele voi fi altceva. Îmi place să fiu pacoste în viața lor, să le văd cum din răsputeri vor să mă schimbe și chiar reușesc doar că într-o altă dmensiune a timpului. Reușesc să mă schimbe, să mă învețe exact în momentul în care se termină, momentul acela în care iubirea se consumă. Să vă spun despre iubirea mea veche...Umanistul italian, Giovanni Boccaccio mi-a luat mințile la sfârșitul clasei a X-a. Ce timpuri! Întâmplător am dat azi peste lista de cărți citite și țin să menționez că nu e deloc mică. În liceu îmi notam fiecare carte și tot ce-mi plăcea din ea, iar acum m-a picat în mână acea listă. Momentul în care G.B și-a făcut apariția în viața mea nu a fost unul special, dar când a plecat acel moment a devenit special. Special pentru că, am reușit să termin în trei zile o carte considerată pe atunci imensă, am trecut dintr-o sferă în alta a acțiunii, cunoscând o mulțime de tipuri de oameni, am văzut și înțeles într-un fel anume acele pagini. Mă întreb dacă acum aș percepe diferit tot ceea ce am înțeles atunci. Îmi amintesc că ridicolul nu lipsea din acele rânduri. Trebuie să-mi regăsesc vechea iubire. Și nu vreau filmul, vreau cartea....Trebuie să-mi reamintesc fiecare felie din viețile preoților, călugărilor, micilor burghezi...Mmm, dacă mă gândesc mai bine aceasta este una dintre vechile mele iubirii, dar unica pe care vreau să mi-o reamintesc. Mai vreau iubiri din astea, sunt singurele iubiri care te ajută cu adevărat, doar că inevitabil într-o zi sau două(depinde) devin vechi...
Întrebări + răspunsuri = TIMP
Departe de tot, departe de mine am descoperit că timpul are o singură direcție. El nu se mai întoarce și duce cu el evenimentele din universul nostru. Ieri - un copil ce avea în grijă o păpușă sau o mașinuță, iar azi ești un om în toată regula. Ieri te supărai pe oamenii ce ți-au dat viață pentru că nu te lăsau să petreci mai mult timp jucându-te cu prietenii tăi, iar azi ești trist pentru că îi vezi atât de rar sau chiar deloc. Uneori, îmi simt timpul ca atunci când aveam impresia că nu am aer suficient. Nu de puține ori mă confrunt cu acel sentiment de inutilitate și insuficiență. Nu-mi ajunge timpul, nu-mi ajunge un lucru, nu-mi ajung prietenii...Atât de insuficient și valoros e timpul. Și atât de târziu am realizat cât de important, cât de prețios este timpul. Ce om ciudat cu vise mărețe sunt! Ți se întâmplă să vrei să povestești cuiva despre tine și timp, să-i spui cât de mult te-a schimbat, nu te-a lăsat să accepți bine o schimbare pentru că mereu venea o alta? Cineva mă întreba cândva ce aș face dacă timpul ar putea fi dat înapoi, ce drum aș schimba, ce direcție aș șterge și ce oameni aș iubi? Această întrebare a venit într-un moment nepotrivit, în acel moment în care existau părinții mei permanent lângă mine, existau acolo și avea cine să mă ajute, să mă certe, motiv pentru care nu mi-a dat de gândit...
Ei, azi simt că e momentul să-mi raspund mie la anumite întrebări și voi începe cu cea referitoare la timp. Așadar, timpule dragă, dacă ar fi cale de întoarcere aș vrea să-mi schimb următoarele : să-mi petrec mai mult timp cu familia mea și să le acord mult, mult mai multă atenție, să insist asupra sănătății tatălui meu, să profit de fiecare moment din viața mea și indiferent de gradul de dificultate să nu clachez, din contră să învăț, să iau totul ca o experiență. Iar, dacă e deja foarte mult, atunci aș vrea doar un singur lucru: să-l mai văd o singură dată pe omul ce mi-a dat viață, să-i stau pe picior așa cum obișnuiam și să-i mărturisesc că sfaturile ce mi le-a dat s-au transformat într-o carte pe care o recitesc de atâtea ori când am nevoie de un prieten și de un ajutor. Dar, timpul trece....Unii rezistă presiunilor atât interioare, cât și exterioare, alții nu. O altă întrebare la care nu-mi pot răspunde este „cum ar fi fost viața mea acum alături de tatăl meu?”
Nu știu, nici măcar nu-mi pot imagina, nici prietenii mei cei mai buni n-au știut ce să-mi răspundă, dar mă bazez pe timpul ireversibil, ce într-o zi sper să-mi ofere răspuns la toate nelămuririle mele. Căci, nimic nu e mai plăcut decât să fii împăcat cu propriul suflet, să te înțelegi pe tine....Atât de important este și să iubești fiecare felie din viață la timpul potrivit, căci fiecare, chiar fiecare clipă are farmecul ei!
Ei, azi simt că e momentul să-mi raspund mie la anumite întrebări și voi începe cu cea referitoare la timp. Așadar, timpule dragă, dacă ar fi cale de întoarcere aș vrea să-mi schimb următoarele : să-mi petrec mai mult timp cu familia mea și să le acord mult, mult mai multă atenție, să insist asupra sănătății tatălui meu, să profit de fiecare moment din viața mea și indiferent de gradul de dificultate să nu clachez, din contră să învăț, să iau totul ca o experiență. Iar, dacă e deja foarte mult, atunci aș vrea doar un singur lucru: să-l mai văd o singură dată pe omul ce mi-a dat viață, să-i stau pe picior așa cum obișnuiam și să-i mărturisesc că sfaturile ce mi le-a dat s-au transformat într-o carte pe care o recitesc de atâtea ori când am nevoie de un prieten și de un ajutor. Dar, timpul trece....Unii rezistă presiunilor atât interioare, cât și exterioare, alții nu. O altă întrebare la care nu-mi pot răspunde este „cum ar fi fost viața mea acum alături de tatăl meu?”
Nu știu, nici măcar nu-mi pot imagina, nici prietenii mei cei mai buni n-au știut ce să-mi răspundă, dar mă bazez pe timpul ireversibil, ce într-o zi sper să-mi ofere răspuns la toate nelămuririle mele. Căci, nimic nu e mai plăcut decât să fii împăcat cu propriul suflet, să te înțelegi pe tine....Atât de important este și să iubești fiecare felie din viață la timpul potrivit, căci fiecare, chiar fiecare clipă are farmecul ei!
9 august 2013
Bântuită de întrebări
Aruncă-te puțin în trecut și vei vedea că sutele de întrebări nu ți-au dat pace, ci doar s-au liniștit pentru o clipă. Dar, și clipele astea ce par a fi liniștite ți le tulbură cineva. Nu-i pasă de trecutul tău și nu vrea să te ajute, vrea doar să fie fericit/ă. Analizând pentru câteva secunde, în această dimineață am realizat că de fapt m-am amăgit singură, crezând că oamenii ce i-am cunoscut m-au ajutat sau mă ajută. Nu, nu mă ajută, din contră mă trimit într-o lume bântuită de întrebări, întrebări la care nu găsești răspunsul așa repede, întrebări la care ai refuzat să le mai cauți răspunsul. E urâtă lumea asta a întrebărilor fără răspuns.
Poate aș putea avea răbdare, dar din păcate răbdarea nu mă caracterizează și asta pentru că atunci când am apelat la ea lucrurile nu au avut tocmai finalitatea dorită. Și mă întreb cum de oamenii care spun că ne iubesc ne pot face un asemenea rău, trimițându-ne într-o lume așa urâtă și tristă?
Poate aș putea avea răbdare, dar din păcate răbdarea nu mă caracterizează și asta pentru că atunci când am apelat la ea lucrurile nu au avut tocmai finalitatea dorită. Și mă întreb cum de oamenii care spun că ne iubesc ne pot face un asemenea rău, trimițându-ne într-o lume așa urâtă și tristă?
7 august 2013
Rătăcită în viața mea
Ce-i mai rău decât să te simți rătăcit în propria viață? Să te simți format din două trupuri: unul care caută să se întregească, găsindu-și sufletul, iar altul care privește ca un neputincios la ceea ce i se întâmplă...
Uneori te simți așa puternic, că ai putea străbate țări întregi doar tu, iar alteori te simți ca și cum ai fi criminalul propriei persoane. Alergi pe o stradă pierdută, unde doar plouă și tună. Când crezi că răsare soarele, atunci apare furtuna. Și stiu că în viață nu e totul roz, dar în viața mea parcă totul e din ce în ce mai negru. Mai aud și eu că după rău urmează și bine, dar în viața mea când își va face apariția? Nu știu de ce momentele astea mă fac să pierd ceea ce am mai prețios, și anume încrederea în mine. Mă simt atât de pierdută și simt că în curând voi fi și mai pierdută. Sunt rătăcită în viața mea și asta doare mai tare decât aș fi crezut. Dar, ce nu pot să înțeleg este de ce vine acum rătăcirea, când am atâtea de făcut? În fiecare zi mă simt mai rău, mai tristă, mai rătăcită...Cred că este târziu să îmi revin....Cred că atâta cât voi avea timp în astă viață voi fi o rătăcită în propria viață....
Uneori te simți așa puternic, că ai putea străbate țări întregi doar tu, iar alteori te simți ca și cum ai fi criminalul propriei persoane. Alergi pe o stradă pierdută, unde doar plouă și tună. Când crezi că răsare soarele, atunci apare furtuna. Și stiu că în viață nu e totul roz, dar în viața mea parcă totul e din ce în ce mai negru. Mai aud și eu că după rău urmează și bine, dar în viața mea când își va face apariția? Nu știu de ce momentele astea mă fac să pierd ceea ce am mai prețios, și anume încrederea în mine. Mă simt atât de pierdută și simt că în curând voi fi și mai pierdută. Sunt rătăcită în viața mea și asta doare mai tare decât aș fi crezut. Dar, ce nu pot să înțeleg este de ce vine acum rătăcirea, când am atâtea de făcut? În fiecare zi mă simt mai rău, mai tristă, mai rătăcită...Cred că este târziu să îmi revin....Cred că atâta cât voi avea timp în astă viață voi fi o rătăcită în propria viață....
3 august 2013
Ce-i frumos nu-i pentru mine.....
Când crezi că ești fericit atunci de duci dracu....Se distrug acele momente pe care le credeai bune. Și nu degeaba am spus oamenilor ce mă iubesc că fericirea nu e pentru mine. Și nu m-am înșelat....Ce-i prea mult strică, ce este fericire nu-i pentru mine....dar, ce-i pentru mine?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

.jpg)


