Hai să uităm!

Ține-mă în brațe și uită tot ce ai trăit până acum. Uită de oamenii ce  te-au rănit, ce te-au alungat, uită... Cuprinde-mi mâinile în ale tale, și vezi în ele un nou sprijin. Sărută-mi umărul și lasă-ți capul să se odihnească pe el ore în șir. Să nu-ți pese ce spun ei, să nu asculți decât  ceea ce tu simți.  Hai să uităm de zilele triste care păreau interminabile, de zilele ce ne omorau...

Și eu, și tu am avut momente dure și urâte, dar totul se sfârșește când o altă etapă din viața noastră reîncepe. Știu, e greu să crezi, căci viața te-a lovit, iar tie ți-au rămas semne vizibile. Hai să uităm, să ne luăm adio de la acel trecut, deloc plăcut. Pătrunde dincolo de ochii mei și îndrăznește să crezi. Hai să lăsăm totul să apună. Să nu ne pese, să plecăm fără să ne gândim la ce va fi mâine sau dacă va mai fi o zi de mâine. Să îndrăznim să furăm câteva clipe de fericire acestei vieți, să-i mai luăm și zămbete, să-i arătăm că tot trecutul ne-a făcut mai încrezători și mai puternici. Nu putem lăsa lucrurile așa. Am așteptat multă vreme să ne revenim, iar acum să ne lăsăm învinși fără să intrăm în război? Dar,ce luptă ar fi asta? Noi suntem diferiți, iar  trăsăturile ce ne fac unici, ne completează. Ai văzut și tu că nici frunzele pomilor nu stau veșnic verzi, ai văzut că parfumul florilor dispare odată cu ele, că dulceața căpșunilor nu apare în același timp cu ele, că totul moare, dar nu rămâne pustiu. De ce te încăpățânezi și fugi? Noi nu putem zbura, dar putem încerca să ne depășim forțele proprii.

Hai să ne facem curaj și să plecăm într-o excursie a sufletului. Cât să fie de rău? Să nu ne mai chinuim, căci nu facem altceva decât să lucrăm cu noi ca, cu jucăriile ce le aveam când eram mici. Sunt lucruri pe care ar trebui să le schimbăm la noi și nu spun că separat nu am putea face aceste schimbări, dar cred că împreună le vom face mai rapid și mult mai ușor. Să nu-ți fie teamă de ceea ce va urma. Și fluturii încetează să mai zboare, nimic nu e veșnic. Unele lucruri sunt obligatorii să se termine. Hai să uităm și să pășim încet pe iarba dimineții plină de rouă, să fredonăm versurile cântecelor iubite. Și hai să lăsăm totul la voia întâmplării, să nu mai controlăm nimic, să fim pur și simplu doar noi. Hai să uităm totul pentru a da ființă  propriei  povești, și de data asta o poveste cu final fericit.  Chiar dacă vor exista și zile însorite, povestea noastră să fie atât de puternică astfel încât, sa vedem acele zile ca pe cele mai calde și luminoase. Să facem din lacrimi triste zâmbete de neuitat, iar din fețe palide chipuri pline de culoare și căldură. Plimbările nocturne să nu lipsească din poveste, nici luna plină, nici vântul cald ce ne îmbrățișează, nimic din toate astea să nu ne lipsească. Iar, dacă poveștile au prinți și prințese, povestea noastră va fi atipică. Pentru că noi suntem doi oameni obișnuiți și simpli. Pe cât de simpli, pe atât de frumoși. Să ne rupem o clipă de tot ceea ce este real sau pur și simplu hai să facem o realitate a noastră. 

O realitate înțeleasă doar de noi...Apoi, de totul se arde, va rămâne cenușa sentimentului ce ne-a legat și resturi din sufletele noastre. Dar, până acolo mă bazez ca tu să mă prinzi de mână înainte ca flăcările să ma cuprindă. Povești sunt toate. Poveste este ea, el, tu, eu, noi, voi....poveste - întâmplarea de dimineață, poveste - cu prietenii la cafea...e tot,  iar povești se vor mai scrie multe. Povești mai mult sau mai puțin frumoase, cert este că vor mai exista. Dar, hai să rămână a noastră o poveste nescrisă, căci  poveștile scrise nu sunt reale....Hai să uităm și să pictăm sentimente la care alții nici nu visează...

Există

Există lucruri ce ai vrea să le dai uitării. Lucruri minore sau nu,  te caută, te răscolesc și nu-ți oferă răspuns la nedumerirea ta. Și vrei să mergi în viață doar cu zâmbetul pe buze, dar din păcate exact atunci când te aștepți mai puțin, viața ta se întoarce, făcându-te să uiți totul. Așa e viața omului când tristă, când frumoasă. Tu încerci din răsputeri să o înțelegi, dar nu de puține ori eșuezi. Există și minunății...Lumea asta le înglobează pe toate. Există și suflete pierdute ce se regăsesc după ani buni de rătăcire, există inimi pierdute, dar refăcute...există, iar asta contează...există și va exista mereu o parte buna și una rea a lucrurilor.

Totul se stinge, nimic nu e veșnic

Se spune că atunci când te aștepți mai puțin ai parte de cele mai dorite și nedorite lucruri. Și cam așa este! Nu știu dacă să mă întristez sau să mă bucur, dacă să plâng sau să râd...Sunt prinsă undeva în zidurile mărețe ale nesiguranței și știu că de aici cu greu voi reuși să ies. Și, nu din cauza ambiției mele, ci din cauza eșecurilor anterioare. Cred că așa suntem noi,oamenii. Momentele urâte din viață ne schimbă, ne fac mai puțin încrezători în forțele proprii și în noile persoane  ce-și fac apariția în viețile noastre.

Când ne dorim să apară cineva, rămânem doar cu dorința, căci apariția își face loc după lupte seculare. Probabil că sunt lucruri normale, probabil că nu. Vorbind despre momentele mai puțin favorabile, îmi vine acum în minte ziua în care sănătatea mi-a dat bătaie de cap, pur și simplu n-a mai rezistat și a început să-mi dea semne că ceva nu este 
în regulă.  În urmă cu un an și ceva mi-am atins unul dintre obiectivele propuse și totodată am schimbat multe în viața mea atât personală, cât și socială. Acest obiectiv vizează direct sănătatea, care acum mi-e tare șubredă, sau cel puțin așa simt. În urmă cu o săptămână, mi-am dat seama că nu mai are importanță cum îți petreci timpul și cu cine, atâta timp cât o faci într-un mod plăcut, cine și cum devin două chestiuni mai puțin importante. Spun asta, pentru că pentru 15 minute nu știam cine sunt, ce făcusem cu o zi înainte și cu cine îmi petrecusem o mare parte din timp.  Momentul în care doctorii m-au întrebat dacă mă recunosc, iar eu cu un zâmbet speriat am spus „Nu”, azi mă face să gândesc aspecte pe care nu le-aș fi crezut importante. Acea zi în care am făcut plimbări cu Ambulanța, m-a făcut să realizez că așa ciudată și firavă e sănătatea noastră, o dată pentru că fără să simți te lasă baltă, iar a doua oară pentru că te face să tânjești după zilele alea „bune”. Îmi dau seama că așa mult detest Ambulanța din două motive: primul pentru că îmi amintește de ziua în care tatăl meu a decedat, iar cel de-al doilea motiv pentru că mi-a oferit o zi de duminică îngrozitoare, plimbându-mă de la Spitalul Clinic la Județean....Întâmplări și întâmplări...Dar, toate acestea te trezesc și din cele mai frumoase vise, dovedindu-ți că totul se stinge, nimic nu e veșnic...