Pe tărâmuri necunoscute

Viața te duce în locuri numai de ea știute. Cum te adaptezi tu, cum faci față situațiilor de acolo? Asta este  strict problema ta. Viața îți dă chiar tot ce vrei, de la bun la rău. Ajungi pe tărâmuri necunoscute și ai puțină teamă, dar nu renunți să încerci. Te lovești de sute de necazuri, te lovești de atâtea lucruri care să-ți dea motiv de teamă. Și îmi amintesc acum de un prieten de-al meu. În urmă cu 5 ani, Cristi  a terminat Jurnalismul la București. Mă rog, după eșecul lui la Cluj avea ceva dubii. Să mai meargă la București sau nu?! Într-un final a mers, apelând la principiul „Ce poate fi atât de rău?” Trecând peste aceste detalii, Cristi a terminat Jurnalismul și a mers la master în America. Și acum e acum....Îmi amintesc cu amuzament de acel băiat ce povestea părinților mei, dar mai ales teama ce-l cuprinsese. Teama de necunoscut (o numea el) și se gândea că nu va reuși, nu va putea răzbi într-o lume nouă, o lume cu o cultură diferită, cu alte valori, cu altă construcție. Dar, nu a durat prea mult ca el să se acomodeze. Povestea cu atâta plăcere despre meseria lui, despre mentorii lui. Pe toată perioada masterului el a lucrat acolo, cunoscând mulți oameni. După finalizarea studiilor, Cristi s-a reîntors în țară, iar anul trecut ne-am revăzut și ne-am permis să pierdem o jumătate de zi și toată noaptea discutând despre Jurnalism și America. Din păcate, în România nu a mai lucrat în domeniu, și nu pentru că nu ar fi avut cum, ci pentru că nu dorea să facă meseria asta în țară, spunea el „Nu vreau să-mi bat capul cu persoane care nu au habar de acest domeniu...îmi e bine liniștit”.  De asemenea, îmi povestea despre cum își gestiona el timpul și nu despre cât de greu i s-a părut în America până s-a acomodat, ci cât de dură și grea i-a fost reîntoarcerea în țară.  Acea experiență a făcut din el un alt om. Spunea la un moment dat că drumurile în viața asta sunt atât de dure și încâlcite, iar atunci când vrei să pleci pe tărâmuri necunoscute nu e cea mai bună soluție să te gândești „ce mă fac? dacă nu mă descurc? etc”, din contră să mă gândesc că orice aș alege, la un moment dat poate fi considerată o decizie proastă, dar pe moment trebuie privită ca  o experiență, doar atât. Că acele tărâmuri necunoscute ajung să-mi placă e partea a doua. 

Lucruri mărunte vs. BANII

Trăim într-o societate în care banul stăpânește absolut totul. De la sănătate la disctracție, banul este atât teoretic, cât și practic conducătorul. Zi de zi aud oamenii în jurul meu spunând „m-am săturat să muncesc și să nu am bani, nu mai știu de unde să iau și unde să pun etc”. Când nu ai bani nu te poți bucura de nimic. Ce să mai vorbim de lucruri mărunte...Ce sunt de fapt lucrurile mărunte? Pe cine mai impresionează aceste lucruri? Banul a pus stăpânire pe tot și pe toți. Iar, partea cea mai urâtă a lucrurilor este că atunci când nu îl ai te simți un nimeni. Practic, banii ne conferă valoare?!. Aici îmi ridic un semn de întrebare și nu știu cum să percep partea cu banii și valoarea unui om. De ce? Pentru că nu de puține ori văd oameni care fac diferențe majore între oamenii modești (să zic) din punct de vederea financiar și oamenii bogați. Mai puțin tratează cuvintele vulgar și decent, de fapt nu numai cuvintele, ci și semnificația lor....Revenind asupra întrebării „Ce sunt de fapt lucrurile mărunte?”, fiecare om percepe lucrurile în felul lui, atribuindu-i și semnificație diferită.  Ceea ce  cu adevărat  mă sâcâie  nu este  un om cu bani, ci un om cu bani fără principii. Și cred că fiecare dintre noi s-a lovit măcar o dată de genul acesta de oameni. Dar, fie! Îmi amintesc o experiență cu un „domn” , un director la nu mai știu ce bancă ce își dovedea nesimțirea fără vreo ezitare.  Probabil fiind obișnuit cu persoane care tac și acceptă jigniri o fi crezut că și eu sunt una dintre acele fete ce spun „să fie cum spuneți dumneavoastră”. Dar, există o vorbă „fiecare naș își are nașul lui”. Săracul și azi îl compătimesc că l-am făcut din director un nesimțit ...Iar, de obicei eu n-am răbdare să dau explicații, ci pur și simplu dacă nu-mi place ceva, nu-mi place. Așa că acest distins domn nu numai că a fost făcut cu ou și cu oțet , ci și luat la trei de doi bătrâni. Și ce bine m-am simțit, având în vedere că venise cu pretextul „mă fată, tu nu ai habar cine sunt eu...” Lucruri mărunte vs Bani...Oameni simpli vs nesimțiți...Și, așa pe final vreau să menționez o chestiune: doar oamenii care cunosc cu adevărat cultura banului știu să aprecieze mai mult decât ne putem imagina...