Mi-a placut mereu sa caut frumusetile, misterele lumii si puterea vie a imaginilor. Le-am gasit in multe carti ale trecutului si in creatia anonima a folclorului spre care m-am aplecat mereu cu interes si pretuire. Intr-un fel caut ceva ce n-am vazut niciodata, intr-alt fel caut ceva ce stiu, dar, cu cat caut mai mult, cu atat gasesc mai putin, sau deloc. Am optat , insa mai mult spre latura intelegerii, decat a cunoasterii, intrucat, am considerat ca prin intelegerea unui singur lucru pot cunoaste mai multe. Inaintarea in viata inseamna cunoasterea lumii vazute si poate eternitatea, lumea nevazuta. Nu de putine ori, sentimentul cunoasterii ma incearca , provocandu-mi o stare de confuzie, greu , chiar imposibil de explicat. In conceptia mea, gresita sau nu, corecta sau mai putin corecta , exista doua aspecte ce pot viza cunoasterea lumii vazute si nevazute. Un prim aspect l-ar putea reprezenta cunoasterea de sine; cu cat te cunosti mai bine, cu atat iti descoperi pasii in viata, poti cunoaste lumea vazuta. Insa, mereu omul are de invatat de la inaintasi , si atunci apare intrebarea: `` Exista cunoastere totatla?`` Lumea vazuta poate fi considerata o interpretare a lumii nevazuta, acesta fiind cel de-al doilea aspect al cunoasterii.
In sfarsit, prin cunoastere se pot intelege o multime de lucruri , dar cunoasterea de sine inseamna cunoasterea randuielilor firesti din viata, rezultand astfel, cunoasterea totatala, adica cunoasterea lumii vazute si nevazute...
