Poveștile cu zâne au mereu un final fericit, însă despre cele cu oameni nu pot spune acest lucru. Fiecare dintre noi are o poveste. Și fiecare dintre noi o tratează sau o trăiește diferit. Poveștile sunt acele mici fragmente ce ar trebui savurate din plin. Cu siguranță, oamenii ascund povești incredibile și le trăiesc inevitabil. Noi ne naștem cu dorința de a asculta povești și murim auzind doar o parte dintre acestea. Privim cu nerăbdare spre omul ce ne spune povestea vieții lui.
.jpg)
Ne gândim și prezicem finalul. Interpretăm expresia facială și gesturile acestuia. Și, totuși nu mereu ceea ce credem noi este egal cu ceea ce a trăit un om. Oamenii au povești nebănuite și bine ascunse. Unii vrem să le aflăm din dorința de a învăța ceva, iar alții doar pentru propriul amuzament. Mă întristez câteodată când merg cu autobuzul, pentru că acolo aud cele mai multe povești triste. Ele aparțin unor oamenii îmbrăcați în negru, ce vin de la înmormântarea unui prieten sau a unei rude, unor bărbați cu cercei în urechi și lipsiți de orice frumusețe, dar și femeilor infumurate ce-și descriu zilele. Fără să vrei, asculți. Și uimită-mi spun cât de preocupați suntem de noi când vrem să distrugem poveștile frumoase și cât de mult ne pasă de alții când îi vedem că viața lor are un traseu bun. Chiar și prietenii au povești. Povești despre noi sau despre ei. Ca un copil de câțiva anișori te uiți la oamenii din jurul tău și te cuprind mii de curiozități. Acolo unde există povești cu oameni, există și nelămuriri. Cu toții avem povești, dar mai furăm și de la alții.
Poveștile sunt importante și frumoase, sunt triste și sângeroase...Povestea ta ești tu.
