Oameni grăbiți se împiedică unul de altul, se lovesc ba voluntar, ba involuntar, țipă cât să se audă în celălalt colț al orașului și aleargă suficient ca să prindă autobuzul, ce nu de puține ori semnalizează că pornește exact când ai ajuns în stație. Pe scara blocului se aude o mămică încercând să-i vorbească copilului ce smiorcăie din cine știe ce motive, un bărbat ce-și pierde răbdarea și vorbește, asigurându-se că toți vecinii îl vor auzi și un câine ce latră cât să-l enerveze pe unul dintre blocatari.
Proasta obișnuință de a scoate capul pe geam să vezi ce se mai petrece în lume a devenit deja una din chestiunile de care nu te poți lăsa cu ușurință. Și culmea nesimțirii, când tu ai capul scos pe geam, deasupra ta hop-țop o pungă de gunoaie te zgârie fin pe față. Ce să vezi și ce să crezi? O vecină să nu mai coboare(că-i mult de la la ultimul etaj) aruncă diverse gunoaie pe geam, că doar de aia e tomberonul în fața blocului. Când crezi că totul a luat sfârșit la ușa ta e cineva. Un bărbat palid la față, de aproape 2m, îmbrăcat cu o pereche de pantaloni rupți, parcă au tras câinii cu dinții de ei, o bluză undeva între curat și murdar, cu părul cărunt și fruntea lată, cu ochii mari negrii te privește și mai să intre peste tine în casă. Ciudat! Vine să spună ceva, dar când vede un „pitic” în comparație cu el renunță și pleacă zâmbind. Trântești ușa și tresari la tipătul unui copil și multe alte lucruri ce le poți vedea și simți doar de la etajul 4.
