25 septembrie 2014

Eu sunt omul de mâine, tu ești cadoul de azi!

Mereu mi-am spus că sunt un om frumos și bogat, dar acest lucru nu mi-a împiedicat trecerea ireversibilă a anilor. Totuși, am învățat în 21 de ani că ceea ce oferi va rămâne veșnic o amintire frumoasă. Și  pentru că sunt deja un om frumos, am decis să cumpăr un cadou unui bun prieten. Până să ajungă la el, cadoul a rămas la mine. Este vorba de o bărcuță micuță, ce-mi amintește de o excursie. Eram în clasa a V-a și am luat parte la cea de-a doua excursie din viața mea. Până atunci mai vizitasem un loc tot cu școala. Și pentru că e amuzantă povestea mea, am să trec direct la subiect. Micuță de statură și vârstă fiind, am avut mereu ghinionul să trec neobservată. Așa s-a întâmplat că ajunsă la Orșova cu ai mei colegi și profesori, ne-am plimbat cu un vapor, iar apoi fiecare clasă trebuia să meargă la autocarul propriu. Evident că eu am încurcat autocarele. Nici măcar nu am sesizat că nu cunosc pe nimeni. Mă încântase prea tare Dunărea. De asemenea, nu  m-a împiedicat nimic să-mi fac prieteni, mai ales că aveam să primesc și un cadou. Fiind de fel sociabilă și prietenoasă, unul dintre băieții grupului în care aterizasem fără voie, dar și fără regret, mi-a oferit o bărcuță de culoare albă. Doar nu era să o refuz, dar parcă și azi îmi aud urechile acele cuvinte pe care copilașul mi le-a spus: „îți ofer această bărcuță  construită de bunicul meu. Tot el m-a învățat să fiu darnic”. De atunci am învățat să nu mai fiu zgârcită și să ofer orice lucru. Totuși, după ce am revenit la autocarul meu, călătoria a continuat și am ajuns la o biserică. Acolo am văzut o bătrână care cerea fie bani, fie mâncare. M-am gândit să-i dau mâncarea ce mi-o pusese mama, dar am analizat situația și am ajuns la concluzia că mai utili i-ar fi bani, așa că i-am dat toți banii mei. Nu a fost așa plăcut, având în vedere că nu mai aveam cu ce să-mi iau suveniruri. Întâmplarea a fost că în ușa bisericii am găsit aceeași sumă de bani pe care eu i-o dădusem femeii. Am spus această poveste, pentru că astăzi m-am gândit să ofer un cadou MyMan. Vizitând site-ul www.myman.ro, am tot căutat, iar la Hobby și pasiuni am descoperit o bărcuță cu pânze. 



Primul lucru de care mi-am amintit a fost excursia. Așa că am decis să achiziționez rapid această bărcuță, dar de această dată pentru mine. Cadourile MyMan m-au făcut un om bogat și frumos. Bogat, pentru că țin la toate lucrurile micuțe, dar mai ales care au o poveste în spate. Eu i-am dat un nume și i-am construit o poveste acestei bărcuțe. De ce mă fac frumoasă cadourile MyMan? Pentru că mă fac fericită, iar orice om fericit este frumos, cel mai frumos. Cât despre prietenul căruia doream să-i ofer un cadou, cu siguranță îi voi lua ceva, dar acum vreau să petrec timp cu bărcuța mea.

24 septembrie 2014

M-am pierdut în gânduri


De câteva zile mă tot gândesc la momente din trecutul meu. Și am ajuns la câteva concluzii. Ce se întâmplă cu legăturile de familie când decizi să pleci într-un alt oraș? Indiferent de distanță, oamenii se schimbă. Spre exemplu, plecarea tatălui meu nu doar că a adus suferință neîncetată, dar a rupt și câteva legături. Am senzația că odată cu moartea tatălui meu s-au uitat și gradele de rudenie.
Poate că decesul unui om ne face să uităm că ne curge același sânge prin vene. Nu e așa de grav cum pare! Eu am plecat și m-am distanțat de tot. 


Totuși, câțiva oamenii au rămas alături de mine. Familia mea s-a schimbat, dar mai urmează și alte transformări. În ceea ce-mi privește prietenii, lucrurile nu stau cu mult diferit. Trecutul e trecut, viitorul contează acum. Dar trecutul uneori ne afectează prezentul și trebuie să ne preocupăm de el. Când eram micuță îmi vedeam verișorii ca fiind cei mai buni oameni din lume. Este firesc să mi se fi schimbat gândirea, dar totuși sunt mândră de câțiva dintre ei. Și tot gândurile trecutului mă urmăresc când ajung acasă. Pe de-o parte, îmi place să-mi vizitez meleagurile copilăriei. Pe de altă parte, acest lucru mă îngrozește. Chiar îmi vine să plâng, pentru că îmi amintesc de mine în toate etapele. Cred că cea mai frumoasă perioadă care și-a pus amprenta asupra mea, a fost cea a adolescenței. Gândurile mă trimit acum și în vremea pe când eram mai ”băiețoasă„ și când mă certam cu profesorii sau colegii. Lucrurile au luat o întorsătură teribilă. Ieri eram ”băiatul„ casei, ce nu avea nici măcar o grijă, azi sunt un om în toată firea care și-a luat viața în mâini prea devreme, aș spune eu. Nu știu, dar aș mai fi zăbovit puțin în adolescență, acasă fără griji. Nu-i pagubă, doar am îmbătrânit!
Abia acum mi-am dat seama cât de multe am lăsat în urmă, părăsind locul meu natal. Ce-i drept, nu regret că am plecat, nu-mi regret nici prietenii copilăriei, nu regret decât timpul cu tatăl meu. Poate nu am știut să profit de el așa cum ar fi trebuit. Cât despre oamenii din acea vreme, indiferent de rolul lor în viața mea, sunt de părere că fiecare și-a ocupat locul potrivit la momentul respectiv. Azi suntem străini și abia dacă ne mai vorbim. Păcat! Mi-ar fi plăcut să ne vedem la cafea și să ne povestim, dar oamenii pleacă și vin. 
Ce gânduri! Gândurile tulbură viața omului.