Știam că așa va fi

Când m-am băgat în asta știam că așa va fi, dar am riscat și am eșuat din nou. Mă simt așa pierdută, nu cred că voi mai rezista prea mult. Cel mai rău este că simt că nimic nu mă ajută. Pierdută parcă într-un loc pustiu, nu găsesc nimic de care să mă agăț, nu găsec pe cineva căruia să-i spun „Ajută-mă”....Fiecare e prins cu treburile personale, iar pe mine mă sperie starea mea de o săptămână. Când credeam că-s fericită mi-am dat seama că de fapt sunt mai neferictă ca niciodată, că nu mă simt bine și că toți sunt plecați....Așa că de azi voi părăsi pentru o perioadă blogul, facebook-ul îl voi dezactiva, telefonul...De azi și pe această cale anunț că nu vreau să mai comunic cu nimeni, exceptând cele două persoane: fratele și mama. Nu știu cât va dura perioada de revenire, de refacere, dar până atunci nu vreau să știu nimic de nimeni, nu vreau să ies, să vorbesc și nu mă interesează nimic....:) E doar o perioadă urâtă și neînțeleasă de mine, dar voi fi bine....

DECI: nu Tel, FB, MESS.....Pe curând!!!!

Omul cu mască

În spatele chipului tău se ascunde ceva. Nici tu nu ai idee ce, dar totuși ai o mască la care apelezi din când în când. Ai o mască pentru că, vrei să fii perfect pentru prietenii tăi sau doar pentru a te simți bine. Nu te poți adapta oricărei situații, iar atunci vrei să fii altcineva pentru a reuși. 

Ești uneori străin pentru tine și mereu străin pentru cei din jurul tău, ești departe de ei, dar mai departe ești de tine. Să facem un mic exercițiu. Te îndrepți spre serviciu, ești grăbit, ai cafeaua în mână și brusc zărești o persoană în fața ta, care merge cu atâta lejeritate. Primul lucru care-ți trece prin minte este „ce bine să n-ai stres de muncă”, apoi urmează multe altele. Ajungi la serviciu și acea persoană își face prezența, mai exact devine colegul/a ta. Interacționați și astfel vă cunoașteți mai bine. Realizezi că vezi alt om diferit de acela ce mergea lejer pe stradă. Omul mereu va afișa o mască semenilor săi. Unii o vor percepe greșit, alții o vor accepta cu plăcere. De fapt, atât eu, cât și tu avem o mască. Sub zâmbetul ce-l ai zilnic se ascund o mulțime de lucruri triste, sub ochii tăi de-o culoare impresionantă stau lacrimi gata să curgă, sub încercările de a sta calm se află nervi și dorința de a evada. Cu siguranță, ai trăit o zi în care ai vrut să fii altcineva, să vezi lumea prin și cu alți ochi. N-aș putea spune că-i bine sau rău, dar cred că cel mai indicat ar fi să rămânem noi așa cum suntem, să ne acceptăm pe noi înșine, să nu ne dorim să devenim altcineva pentru că oricine ai vrea să fii, nu te vei simți mai  bine ca atunci când ești tu. Tu -  trebuie să fii cu oamenii din jurul tău, cu prietenii tăi, cu șeful tău,cu profesorul tău, cu oricine, pentru că oamenii simt și atunci vor crede că sunt  înșelați, că de fapt Tu nu ești Tu. Ai o mască și o folososești pentru a obține simpatia cuiva, prietenia cuiva etc. Omul și masca lui, uneori de ajutor, alteori dezastru!
“ Dar, să nu vă temeți de ei. Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit și nimic tăinuit care nu va fi cunoscut.” (Matei 10)

...Old love...

M-am întors la iubirea mea veche deoarece, tot ce aud azi și văd mă irită. Îmi amintesc cum a început, dar mai mult cum s-a sfârșit. Mult timp am rămas prinsă acolo, încercând să fiu ceva din tot ce-mi oferea vechea mea iubire. Și acum mă gândesc cu atâta patimă la ea, la ziua în care am întâlnit-o, dar mai ales la impactul produs. Nu-mi spune că tu nu-ți amintești de iubirile vechi pentru că nu te voi crede. Cu cât drag, cu câtă ardoare m-am dăruit acelei iubiri. Îmi pusesem toată familia în cap, dar nu numai. Cred că am fost o pacoste pentru vechile iubirii și nu spun că pentru actualele sau viitoarele voi fi altceva. Îmi place să fiu pacoste în viața lor, să le văd cum din răsputeri vor să mă schimbe  și chiar reușesc doar că într-o altă dmensiune a timpului. Reușesc să mă schimbe, să mă învețe exact în momentul în care se termină, momentul acela în care iubirea se consumă. Să vă spun despre iubirea mea veche...Umanistul italian, Giovanni Boccaccio mi-a luat mințile la sfârșitul clasei a X-a. Ce timpuri! Întâmplător am dat azi peste lista de cărți citite și țin să menționez că nu e deloc mică. În liceu îmi notam fiecare carte și tot ce-mi plăcea din ea, iar acum m-a picat în mână acea listă. Momentul în care G.B și-a făcut apariția în viața mea nu a fost unul special, dar când a plecat acel moment a devenit special. Special pentru că, am reușit să termin în trei zile o carte considerată pe atunci imensă, am trecut dintr-o sferă în alta a acțiunii, cunoscând o mulțime de tipuri de oameni, am văzut și înțeles într-un fel anume acele pagini. Mă întreb dacă acum aș percepe diferit tot ceea ce am înțeles atunci. Îmi amintesc că ridicolul nu lipsea din acele rânduri. Trebuie să-mi regăsesc vechea iubire. Și nu vreau filmul, vreau cartea....Trebuie să-mi reamintesc fiecare felie din viețile preoților, călugărilor, micilor burghezi...Mmm, dacă mă gândesc mai bine aceasta este una dintre vechile mele iubirii, dar unica pe care vreau să mi-o reamintesc. Mai vreau iubiri din astea, sunt singurele iubiri care te ajută cu adevărat, doar că inevitabil într-o zi sau două(depinde) devin vechi...

Întrebări + răspunsuri = TIMP

Departe de tot, departe de mine am descoperit că timpul are o singură direcție. El nu se mai întoarce și duce cu el evenimentele din universul nostru. Ieri - un copil ce avea în grijă o păpușă sau o mașinuță, iar azi ești un om în toată regula. Ieri te supărai pe oamenii ce ți-au dat viață pentru că nu te lăsau să petreci mai mult timp jucându-te cu prietenii tăi, iar azi ești trist pentru că îi vezi atât de rar sau chiar deloc. Uneori, îmi simt timpul ca atunci când aveam impresia că nu am aer suficient. Nu de puține ori mă confrunt cu acel sentiment de inutilitate și insuficiență. Nu-mi ajunge timpul, nu-mi ajunge un lucru, nu-mi ajung prietenii...Atât de insuficient și valoros e timpul. Și atât de târziu am realizat cât de important, cât de prețios este timpul.  Ce om ciudat cu vise mărețe sunt! Ți se întâmplă să vrei să povestești cuiva despre tine și timp, să-i spui cât de mult te-a schimbat, nu te-a lăsat să accepți bine o schimbare pentru că mereu venea o alta?  Cineva mă întreba cândva ce aș face dacă timpul ar putea fi dat înapoi, ce drum aș schimba, ce direcție aș șterge și ce oameni aș iubi? Această întrebare a venit într-un moment nepotrivit, în acel moment în care existau părinții mei permanent lângă mine, existau acolo și avea cine să mă ajute, să mă certe, motiv pentru care nu mi-a dat de gândit...

Ei, azi simt că e momentul să-mi raspund mie la anumite întrebări și voi începe cu cea referitoare la timp. Așadar, timpule dragă, dacă ar fi cale de întoarcere aș vrea să-mi schimb următoarele : să-mi petrec mai mult timp cu familia mea și să le acord mult, mult mai multă atenție, să insist asupra sănătății tatălui meu, să profit de fiecare moment din viața mea și indiferent de gradul de dificultate să nu clachez, din contră să învăț, să iau totul ca o experiență. Iar, dacă e deja foarte mult, atunci aș vrea doar un singur lucru: să-l mai văd o singură dată pe omul ce mi-a dat viață, să-i stau pe picior așa cum obișnuiam și să-i mărturisesc că sfaturile ce mi le-a dat s-au transformat într-o carte pe care o recitesc de atâtea ori când am nevoie de un prieten și de un ajutor. Dar, timpul trece....Unii rezistă presiunilor atât interioare, cât și exterioare, alții nu. O altă întrebare la care nu-mi pot răspunde este „cum ar fi fost viața mea acum alături de  tatăl meu?”
Nu știu, nici măcar nu-mi pot imagina, nici prietenii mei cei mai buni n-au știut ce să-mi răspundă, dar mă bazez pe timpul ireversibil, ce într-o zi sper să-mi ofere răspuns la toate nelămuririle mele. Căci, nimic nu e mai plăcut decât să fii împăcat cu propriul suflet, să te înțelegi pe tine....Atât de important este și să iubești fiecare felie din viață la timpul potrivit, căci fiecare, chiar fiecare clipă are farmecul ei!