Viața îți oferă vrute și nevrute. De la minuni la necazuri, viața nu te neglijează. Dar, ca să vezi cum este să te rătăcești și nu oriunde, ci în trenul vieții, nu îți trebuie programare. Ești doar un călător prin viață. Tu omule, nu ești nimic mai mult! Azi ești, mâine...Rătăcirea în propria viață este dură, pentru că nu de multe ori reușim să ajungem la liman. Atâtea uși pe care intri și ieși, atâtea compartimente, atâtea locuri. Nu-ți alegi singur locul, ci îți este dat. O adevărată povară, un adevărat chin. Dar, omule chiar dacă locul nu ți-i dat, ce urmeză să faci depinde doar de tine.
Nu de puține ori când mă apuc să scriu îmi fulgeră prin minte câte o carte citită. Dat fiind faptul că mereu am văzut cartea ca pe o experiență și personajele le-am luat ca reale, mi-a fost mai ușor să mă risc. În trenul vieții nu îți alegi locul, dar îți poți alege ușa pe care decizi să ieși. Și acum cartea la care mă gândesc este „Călugărița” (D. Diderot) unde o fată era ținută într-o mănăstire împotriva voinței ei. Diferența dintre acea fată și noi este că ea nu avea opțiunea de a alege, au ales alții pentru ea, dar în cazul nostru e diferit. Evident, situații asemănătoare cu a fetei mai sunt. Lăsând comparațiile la o parte, trenul vieții este uneori plin, alteori gol. Rareori se regăsește un echilibru. Vagoanele acestui tren sunt pline de neprevăzut. Ruta pe care trenul circulă uneori depinde de noi, alteori nu. Dar, totuși cred că noi suntem punctul decisiv al rutei. În funcție de noi el își stabilește traiectoria. Cauza rătăcirii pot fi deciziile noastre. Suntem arhitecții destinului nostru, suntem pe de-o parte conductorii, iar pe de alta rătăciții din tren.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu