2 ani

Mâine se împlinesc doi ani de când ne-ai părăsit. Și jur că nu pot crede. Mi-e dor de tine în fiecare clipă, mi-e dor de noi. Sunt așa furioasă pe Dumnezeu pentru că mi te-a luat. Nu mai pot suporta lipsa ta.  De fiecare dată când merg acasă trecutul mă urmărește. Când sunt singură, amintirile mă dor! Ce să fac eu fără tine aici? Mă simt cumplit de goală pe dinăuntru și plină de furie. Am ajuns să nu mai cred că există cineva acolo sus care ne iubește, ci care ne urăște. Mă trec fiorii când mă gândesc că ziua de 15 mai mi te-a luat. Sunt atât de furioasă. Nu pot să-mi stăpânesc lacrimile când este vorba despre tine. Am nevoie de iubirea ta părintească, am nevoie de tine tati. Nu sunt deloc cum ai vrut. Sunt slabă! Nu pot să lupt pentru că nu mai are cine să ma sfătuiască. Nu am optimismul tău. Acum am doar negru în suflet, mă simt răvășită de durere. N-am trecut peste asta. Și cum să trec? Când nu te pot suna să-ți spun câte mi se întîmplă, căci tot ce iubesc mă distruge. Aș vrea măcar o singură dată să pot să-ți mai spun „tată”.  N-am trecut și nu voi trece niciodată peste asta. Și nu cred că mai pot trece prin multe. Am doar nevoie de tine în fiecare zi, dar tu nu ești nici măcar o secundă. Nici măcar un prieten cel mai bun nu mai am, pentru că tu m-ai părăsit prieten-tată și eu nu pot să-ți semăn optimistă și puternică. Viața asta îți fură strălucirea când te aștepți mai puțin!
 Și când nu mai pot, nu mai pot!

                                                       Îmi e dor de tine!