Hai să uităm!

Ține-mă în brațe și uită tot ce ai trăit până acum. Uită de oamenii ce  te-au rănit, ce te-au alungat, uită... Cuprinde-mi mâinile în ale tale, și vezi în ele un nou sprijin. Sărută-mi umărul și lasă-ți capul să se odihnească pe el ore în șir. Să nu-ți pese ce spun ei, să nu asculți decât  ceea ce tu simți.  Hai să uităm de zilele triste care păreau interminabile, de zilele ce ne omorau...

Și eu, și tu am avut momente dure și urâte, dar totul se sfârșește când o altă etapă din viața noastră reîncepe. Știu, e greu să crezi, căci viața te-a lovit, iar tie ți-au rămas semne vizibile. Hai să uităm, să ne luăm adio de la acel trecut, deloc plăcut. Pătrunde dincolo de ochii mei și îndrăznește să crezi. Hai să lăsăm totul să apună. Să nu ne pese, să plecăm fără să ne gândim la ce va fi mâine sau dacă va mai fi o zi de mâine. Să îndrăznim să furăm câteva clipe de fericire acestei vieți, să-i mai luăm și zămbete, să-i arătăm că tot trecutul ne-a făcut mai încrezători și mai puternici. Nu putem lăsa lucrurile așa. Am așteptat multă vreme să ne revenim, iar acum să ne lăsăm învinși fără să intrăm în război? Dar,ce luptă ar fi asta? Noi suntem diferiți, iar  trăsăturile ce ne fac unici, ne completează. Ai văzut și tu că nici frunzele pomilor nu stau veșnic verzi, ai văzut că parfumul florilor dispare odată cu ele, că dulceața căpșunilor nu apare în același timp cu ele, că totul moare, dar nu rămâne pustiu. De ce te încăpățânezi și fugi? Noi nu putem zbura, dar putem încerca să ne depășim forțele proprii.

Hai să ne facem curaj și să plecăm într-o excursie a sufletului. Cât să fie de rău? Să nu ne mai chinuim, căci nu facem altceva decât să lucrăm cu noi ca, cu jucăriile ce le aveam când eram mici. Sunt lucruri pe care ar trebui să le schimbăm la noi și nu spun că separat nu am putea face aceste schimbări, dar cred că împreună le vom face mai rapid și mult mai ușor. Să nu-ți fie teamă de ceea ce va urma. Și fluturii încetează să mai zboare, nimic nu e veșnic. Unele lucruri sunt obligatorii să se termine. Hai să uităm și să pășim încet pe iarba dimineții plină de rouă, să fredonăm versurile cântecelor iubite. Și hai să lăsăm totul la voia întâmplării, să nu mai controlăm nimic, să fim pur și simplu doar noi. Hai să uităm totul pentru a da ființă  propriei  povești, și de data asta o poveste cu final fericit.  Chiar dacă vor exista și zile însorite, povestea noastră să fie atât de puternică astfel încât, sa vedem acele zile ca pe cele mai calde și luminoase. Să facem din lacrimi triste zâmbete de neuitat, iar din fețe palide chipuri pline de culoare și căldură. Plimbările nocturne să nu lipsească din poveste, nici luna plină, nici vântul cald ce ne îmbrățișează, nimic din toate astea să nu ne lipsească. Iar, dacă poveștile au prinți și prințese, povestea noastră va fi atipică. Pentru că noi suntem doi oameni obișnuiți și simpli. Pe cât de simpli, pe atât de frumoși. Să ne rupem o clipă de tot ceea ce este real sau pur și simplu hai să facem o realitate a noastră. 

O realitate înțeleasă doar de noi...Apoi, de totul se arde, va rămâne cenușa sentimentului ce ne-a legat și resturi din sufletele noastre. Dar, până acolo mă bazez ca tu să mă prinzi de mână înainte ca flăcările să ma cuprindă. Povești sunt toate. Poveste este ea, el, tu, eu, noi, voi....poveste - întâmplarea de dimineață, poveste - cu prietenii la cafea...e tot,  iar povești se vor mai scrie multe. Povești mai mult sau mai puțin frumoase, cert este că vor mai exista. Dar, hai să rămână a noastră o poveste nescrisă, căci  poveștile scrise nu sunt reale....Hai să uităm și să pictăm sentimente la care alții nici nu visează...