25 aprilie 2013

Ceasul timpurilor noastre

Îți dorești uneori să câștigi ? Eu îmi doresc mereu, dar nu am norocul acesta.  Dar, de fiecare dată  de cîte ori  pierd mă ambiționez și nu renunț. Până la urmă asta este cel mai important. Bun! Până acum am tot vorbit, ba de perle, ba de jucării, ba de cărți. Acum e timpul să vorbim despre ceva ce avem în comun cu băieții, ceva ce avem în comun cu toții.  Despre ceasuri! Căci, vă voi spune eu povestea a trei ceasuri ce se iubeau de numa, numa, și`om încăleca pe-o șa și-oi începe chiar acum`:
      Pe vremuri oamenii nu știau de ceasul  Paul Picot Technograph Wild White Black Diamonds sau de ceasurile Maurice Lacroix Calendrier Retro Steel1,  Armand Nicolet M02 Moon Date Lady Steel White . Dar, acum cine știe? Cât știe?  

  




 Dragilor, aceste ceasuri mi-au făcut inimă bună.  Imediat ce am aflat de ele, mi-am rugat îngerul păzitor, sau iepurașul de Paști să-mi aducă minunățiile astea. Și doar nu era să fiu egoistă. Am zis ca și fratele meu să beneficieze de minunățiile ce pot fi create în sec. XXI. Ceasul de mână elvețian este , sau mai bine spus ar putea fi simbolul frăției. Că doar un frate am, iar un ceas elvețian ca acestea nu-ți poți cumpăra în fiecare zi.
             Dar, care este povestea ceasurilor? Fiecare obiect, fiecare lucru, fiecare persoană are o poveste în spate.
Ceasul Maurice Lacroix păstrează în mod consistent tradiția îndelungată a artei elvețiene și reprezintă un design contemporan și o pasiune mai accentuată pentru detalii și perfecțiune. Numele Maurice Lacroix înseamnă decenii de experiență în producția ceasurilor de calitate superioară. 
            Nici celelate ceasuri nu sunt mai prejos. Le admiri și nu te plictisești. Paul Picot Technograph Wild White Black Diamonds este un ceas ce îți inspiră putere, dar, mai ales forța de a continua. Te face să te simți special, plin de încredere. Un ceas ce te face frumos!
 Ceasul este cel care ne cronometrează când facem sport, când trebuie să ajungem într-un loc, sau când timpul nostru se scurge. Și, dacă tot ne măsoară orele vieții de ce să nu fie măcar un ceas valoros?


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu