Trece, trece repede! Ieri copil, iar azi adult. Ieri nu aveai griji, erai alintat, plin de ifose, azi nu-ți vezi capul de treabă, nu ai idee ce te mai așteaptă. Ce-i și vremea asta!
Ieri erai mic și lumea era a ta, erai „necopt” și plin de vise. Aveai mulți prieteni, iar marea ta grijă era cum să ieși la joacă, cum să-ți vezi prietenele, cum să te plimbi și cum să-ți iei note mari la școală.
Ieri nu mai este azi!:) Nimic nu mai este ca ieri, azi și mâine. Azi te trezești și vezi că ai probleme, griji, dar nu prieteni. Sesizezi că prietenii copilăriei se schimbă, tu te schimbi! Copilăria și maturitatea sunt două perioade unice. Ce nu trăim la timp, niciodată nu mai trăim!
Mă uit la mine și-mi dau seama că mă schimb de la o zi la alta. Acum nu mai vorbesc de prieteni, ci de foștii! Este trist, dar nu în totalitate, pentru că acum am alți oameni alături de mine și singură mi-am ales pătura socială în care să mă învârt.
Am mult de lucru, extrem de mult, dar e bine. Îmi place să lucrez, relaxare la mine înseamnă să lucrez. Însă, printre picături îmi amintesc de anii copilăriei. Cu amuzament mă gândesc cum oamenii din locul natal mă vedeau precum o fetiță aiurită. Am fost copil și eu, azi sunt un adult în toată firea. Îmi amintesc de prietenii și colegii din liceu și mă întreb, de ce nu mai seamănă nimic cu perioada aia?
Sunt conștientă în sinea mea că nici nu îmi mai doresc să fie ceva la fel. Îmi place acum, îmi plac oamenii ăștia, îmi place ce fac, îmi plac și rudele ce mi le-am făcut. Ieri eram copil și aveam bunici și verișori, azi sunt adult și am alți părinți (socrii), pentru că părinții lui Alin sunt și ai mei, am cumnați etc. Azi e așa diferit de ce am trăit ieri. Ieri îmi plăcea orice băiat care avea ochii negrii, azi am un om minunat lângă mine.
Copilăria mea a fost frumoasă! Spun cu tărie că am trăit clipe minunate și sunt mândră de educația mea, restul se numește reeducare (de asta fiecare este responsabil). Mă bucur pentru oamenii copilăriei mele care au ajuns unde și-au dorit, dar și mai mândră sunt de cei care nu au uitat de unde au plecat și au rămas oameni. Sunt fericită că acasă este casa unde tatăl și mama mea mi-au format o fundație a educației, unde mi-au desenat amintiri cu zâne și mașinuțe, unde iarna m-a învățat că orice fractură de mână e plăcută. Sunt atât de fericită când mă gândesc la toate aceste lucruri.
Totuși, conștientizez că nu aș mai putea trăi fără ce am acum. Am și copilărie și maturitate. Am și prieteni, am și familie! Sunt o trecătoare prin viață, dar o fericită! Am de toate, chiar și griji!:)
Sigur, nu mai am prietenii de acasă sau legăturile s-au rupt, poate nici rudele nu mă mai văd ca atunci când eram doar o năzdrăvană de câțiva anișori, dar ieri rămâne în dimensiunea specifică, iar azi e dimensiunea maturității!
Uneori sunt supărată că trece timpul, dar sunt conștientă că trecerea lui mi-a oferit experiențe multe și frumoase, chiar și alea rele intră aici, pentru că și din ele am învățat ceva bun. Pentru azi, pentru perioada asta nu aș schimba nimic, pentru ieri, totul aș schimba, exceptând amintirile oferite de părinții mei, pentru că și ieri și azi au fost alături de mine și au fost singurii care mi-au ținut sfoara întinsă. Ieri mi-au alimentat visele, azi se bucură cu mine de reușite! Mama de aici, tata de acolo!
Ieri acolo, azi aici! Ieri cu ei, azi cu voi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu