M-am pierdut în gânduri

De câteva zile mă tot gândesc la momente din trecutul meu. Și am ajuns la câteva concluzii. Ce se întâmplă cu legăturile de familie când decizi să pleci într-un alt oraș? Indiferent de distanță, oamenii se schimbă. Spre exemplu, plecarea tatălui meu nu doar că a adus suferință neîncetată, dar a rupt și câteva legături. Am senzația că odată cu moartea tatălui meu s-au uitat și gradele de rudenie.

Poate că decesul unui om ne face să uităm că ne curge același sânge prin vene. Nu e așa de grav cum pare! Eu am plecat și m-am distanțat de tot. 

Totuși, câțiva oamenii au rămas alături de mine. Familia mea s-a schimbat, dar mai urmează și alte transformări. În ceea ce-mi privește prietenii, lucrurile nu stau cu mult diferit. Trecutul e trecut, viitorul contează acum. Dar trecutul uneori ne afectează prezentul și trebuie să ne preocupăm de el. Când eram micuță îmi vedeam verișorii ca fiind cei mai buni oameni din lume. Este firesc să mi se fi schimbat gândirea, dar totuși sunt mândră de câțiva dintre ei. Și tot gândurile trecutului mă urmăresc când ajung acasă. Pe de-o parte, îmi place să-mi vizitez meleagurile copilăriei. Pe de altă parte, acest lucru mă îngrozește. Chiar îmi vine să plâng, pentru că îmi amintesc de mine în toate etapele. Cred că cea mai frumoasă perioadă care și-a pus amprenta asupra mea, a fost cea a adolescenței. Gândurile mă trimit acum și în vremea pe când eram mai ”băiețoasă„ și când mă certam cu profesorii sau colegii. Lucrurile au luat o întorsătură teribilă. Ieri eram ”băiatul„ casei, ce nu avea nici măcar o grijă, azi sunt un om în toată firea care și-a luat viața în mâini prea devreme, aș spune eu. Nu știu, dar aș mai fi zăbovit puțin în adolescență, acasă fără griji. Nu-i pagubă, doar am îmbătrânit!

Abia acum mi-am dat seama cât de multe am lăsat în urmă, părăsind locul meu natal. Ce-i drept, nu regret că am plecat, nu-mi regret nici prietenii copilăriei, nu regret decât timpul cu tatăl meu. Poate nu am știut să profit de el așa cum ar fi trebuit. Cât despre oamenii din acea vreme, indiferent de rolul lor în viața mea, sunt de părere că fiecare și-a ocupat locul potrivit la momentul respectiv. Azi suntem străini și abia dacă ne mai vorbim. Păcat! Mi-ar fi plăcut să ne vedem la cafea și să ne povestim, dar oamenii pleacă și vin. 

Ce gânduri! Gândurile tulbură viața omului.