12 septembrie 2013

Clipe de neuitat


Nespusa violentă vreme m-a determinat să-mi fac puțină curățenie în amintiri. Să-mi acord răgaz pentru tot ceea ce mă reprezintă, iar de nu voi înțelege ceva să las timpul să vorbească. Timpul este singurul în măsură să vorbească. Mi-e cu neputință să mărturisesc prin ce minune am ajuns să rostesc, dar mai ales să trăiesc aceste clipe de neuitat. Am pornit la drum ca un călător oarecare, fără să mă gândesc prea mult, am urmat cărări și cărări. Nimic și nimeni nu m-a oprit. Vară, iarnă, toamnă, nu a contat! Am continuat atunci când viața parcă-mi era o navă frumoasă, când gândirea mi-era socotită drept o crimă.  Da, am continuat! Am trăit groaznice clipe, imposibil de uitat și clipe cu adevărat miraculoase. Groaznicele clipe mi-au dăruit maturitatea la care apelez când sunt prinsă în situații critice, iar miraculoasele clipe îmi readuc zâmbetul pe buze. Și acum mă gândesc neîncetat la fiecare dintre acele clipe. Și cât de mult contează să realizezi că fiecare are farmecul ei. Durerea te ajută să vezi puterea ce o ai, fericiră îți arată cât de frumos ești tu, omule! Căci, doar un om fericit este cu adevărat frumos! Clipe de neuitat îmi construiesc mie viața. Sentimente fără nume pun stăpânire pe sufletul meu - o senzație ce nu poate fi supusă analizei. Din când în când arunc o privire în trecut, dar o privire diferită de cea de ieri. Momentul în care decizi să faci ceva trebuie ales cu grijă, căci în funcție de el vei obține o viziune asupra tuturor întâmplărilor, oamenilor, experiențelor etc. Să trăiești clipe frumoase, clipe de neuitat nu este imposibil. Imposibilul devine posibil în fiecare secundă în care tu dorești asta. Când îți dorești cu adevărat ceva, luptă și ai să realizezi cât de dulce e rodul „războiului”. Sunt clipe în care te simți trist, gol, pierdut, clipe în care radiezi, te simți atât de bine...! Tu poți avea clipe de neuitat, chiar Tu poți să fii clipă de neuitat pentru ceva sau cineva!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu