Ce-ți trece prin minte când auzi „ A deveni o persoană” sau vezi o carte cu acest titlu? Personal, m-am gândit la anumite sfaturi cu ajutorul căroara să-ți individualizezi personalitatea. Citind din cartea cu acest titlu am ajuns la o altă concluzie. Deși, nu am fost pasionată de psihologie sau chestii psihologice, cartea m-a prins serios. Cum și de ce? Pe de-o parte, lucrurile necunoscute, conceptele despre care aveam doar idei vagi, părerile împărtășite sunt doar câteva din noțiunile ce m-au împins să dau pagina într-una. Pe de altă parte, aceasta este scrisă din perspectiva unui psihoterapeut, Carl Rogers. Iar, dacă până la paragraful în care se explică relația psiholog-client, aveam un punct de vedere mai puțin bun, acum m-am lămurit. De fapt, punctul meu de vedere nu era mai puțin bun, ci doar mi-l formasem în urma zvonurilor și-l fructificasem cu păreri personale. Evident că înainte de a intra în cuprinsul cărții a trebuit să dau o căutare și pentru autor, deși, în cuprins se spun suficient de multe. Carl Rogers este unul dintre cei mai importanți psihologi ai sec XX. Etapele prin care a trecut Rogers sunt într-o oarecare măsură obișnuite. Provine dintr-o familie numeroasă, în cadrul căreia și-a format anumite principii destul de riguroase, chiar el mărturisind că educația ce ia fost dată a fost bună, dar mult prea strictă, din cauza căreia nu avea viață socială. Era un copil singuratic, nu avea prieteni, însă asta nu a reprezentat o piedică în a-și face prieteni mai apoi. Cartea lui Rogers are teorii foarte elaborate, unele putând fi înțelese de prima dată, altele nu. De pildă, se vorbește despre procesul devenirii ca persoană, în care te îndepărtezi de îndeplinirea așteptărilor altora, despre acceptarea propriei persoane, despre încrederea în propriile forțe, dar și despre înțelegerea celor de lângă noi fără a-i judeca. Se scoate în evidență și rolul relației terapeutice în procesul schimbării personalității. Există aspecte ce mi-au atras atenția în mod special. Printre acestea se numără ipotezele ce pot ghida comportamentul unei persoane în momentul în care leagă relații cu cei din jur (studenți, colegi, profesori etc). Voi prezenta într-un mod succint câteva dintre acestea:
1. Pot să fiu într-un anumit mod pe care celălalt îl va percepe ca fiind demn de încredere sau consecvent într-un anumit sens profund? A fi demn de încredere nu-ți cere să fii consecvent în mod rigid, ci real în mod consecvent.
2. Îmi pot da voie să trăiesc atitudini pozitive față de cealaltă persoană? Este ușor de constatat că există persoane cărora le este teamă de a împărtăși sentimente. Ne temem că dacă dăm voie să trăim aceste sentimente pozitiv față de un altul, ele s-ar putea transforma într-o capcană.
3. Pot fi suficient de puternic ca persoană pentru a putea fi delimitat de cealaltă persoană?
4. Pot să-l primesc pe celălalt așa cum este? Pot comunica această atitudine?
5. Îl pot elibera pe celălalt de amenințarea evaluării exterioare? etc.
Analiza mea s-a oprit asupra punctului 2. Teama de a împărtăși sentimentele pozitive unei alte persoane. Am făcut comparații și am evaluat anumite aspecte, formându-mi în acest timp o părere. Mergând la un alt capitol C. Rogers expune discuția sau mai bine spus ședințele de terapie cu un client. Aceste ședințe în număr destul de mare, subliniază o chestiune, pe care eu o văd foarte importantă, și anume că nouă nu ne este frică de ceea ce o să se întâmple cu sentimentele împărtășite, că propriile noastre sentimente ne pot trage într-o capcană, ci ne este teamă de noi, de reacțiile noastre. Pentru că, de fapt trăind sentimente noi, începem să descoperim părți necunoscute la propria persoană. Vorbind drept, în viață sunt „n” motive ce nu ne dau voie să trăim liber anumite sentimente -motive din trecut, din prezent, motive ce țin de situația socială. Rogers prezintă diferite experiențe ale clienților lui și chiar ale lui, într-o manieră suficient de clară pentru orice categorie de cititor.
În încheiere vreau să menționez un lucru pe care C. Rogers îl subliniază în nenumărate rânduri, și anume: ca psihoterapeut este suficient și necesar să deții 3 calității (congruența-autenticitate, sinceritate; empatie-capacitatea de a simți ceea ce simte clientul, respect), însă acestea nu sunt valabile doar în relația psihoterapeut -client, ci și în relația cu noi înșine și cu cei din jurul nostru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu