
Dar, ce mai contează? Când te gândești la tine, la sănătate și chiar mă motiva trecutul meu să redevin omul ce am fost. Omul acela plin de energie, de curaj, de frumusețe. Pierdusem totul, doar din cauza greutății. Azi, însă lucrurile s-au schimbat. Nu azi, ci de un an, dar, având în vedere faptul că mai e puțin și se împlinește un an de când mi-am schimbat stilul de viață, mănânc și trăiesc sănătos. Asta am învățat! Asta vreau să transmit și altora. Pentru că, deși nu eram obeză, dar fiind și scundă nu aveam avantaje prea mari, mă simțeam dată la o parte. Genul acesta de oameni au de suferit. Din păcate, nu-și dorește nimeni kilograme în plus, unii avem probleme care trebuie luate în mâini devreme, la alții problema este programul. Eu, de exemplu îmi făceam griji cum o să mănânc ciorbă, friptură și salată la ora 14, dacă sunt la facultate. Sunt persoane care lucrează, au un program plin, dar mesele se pot decala, pot fi înlocuite, prin urmare , nu este imposibil.
O mare greșeală este înfometarea. Slăbim 5kg în 3 luni și punem 10kg într-una singură. Foarte multă lume mă întreabă cum am slăbit. E adevărat, am ținut un regim alimentar pe o perioadă de 3 luni foarte strict, dar nu doar acel regim, ci și sport. N-am fost la sală, dar am făcut camera spațiu de zumba, de alergări, abdomene etc. E adevărat, nu doar camera mea devenise spațiul unde-mi desfășuram activitatea, ci și camerele de hotel. Anul trecut , fiind în practică la București îmi făceam sute de griji că mă voi îngrășa, despre cum voi mânca. Eiii....n-a fost problemă. Mâncam și dansam. Chiar mi-e dor de acele zile.
Ăsta e doar unul dintre momentele ce mi-au schimbat viața, ce m-au schimbat. Cu siguranță, fiecare vârstă are farmecul ei, problemele ei, dar, până la urmă asta e viața.
Unui om îi este mai ușor să înțeleagă anumite lucruri dacă îi sunt împărtășite cu drag.
Întreaga viaţă fizică funcţionează în concordanţă cu legile naturale. În clipa în care-ţi aminteşti aceste legi şi le aplici, stăpâneşti viaţa la nivel fizic. Ceea ce ţie îţi pare a fi pedeapsă - sau ceea ce numeşti rău sau ghinion - nu este altceva decât o lege naturală care se manifestă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu