Soția președintelui

Numele cărții finalizate chiar acum „Soția președintelui” m-a trimis într-un spațiu geografic diferit de cel actual, și nu numai. Elizabeth Curtis Sittenfeld, autoarea romanului „Soția președintelui”, descrie viața personajului feminin, Alice, din prima clipă până la vârsta de 61 de ani. Modul în care aceasta face cunoscută viața personajelor este unul  destul de îndrăzneț si emoționant. Trebuie să recunosc faptul că nu m-a capatat încă din prima pagină, dar deja la cea de-a doua eram toată cuprinsă de curiozitate:))...Când am împrumutat-o de la bibliotecă mi-am zis„cine știe ce carte plictisitoare mi-am luat?!”Nici gând de așa ceva...Să prinzi o carte în care ți se spune despre copliărie, adolescență și maturitate, să te distanțezi de ceea ce trăiești tu și să-ți pui întrebări referitoare la aceste perioade este puțin ciudat. De ce spun asta? În primul rând, copilăria fetei poate fi ușor recunoscută, sau mai bine spus te regăsești simplu în acea viață „Cu o bunică, dispusă să te ajute mereu, cu doi părinți care te iubesc necondiționat, cu prietene  pe care le inviți la jocuri etc”. Adolescența nu e cu mult ieșită din comun, însă mie aici mi-a atras atenția un eveniment neplăcut. Să fii îndrăgostită la 17 ani de un băiat, căruia să nu îi poți mărturisi, dar în schimb să-l omori ...Teribil....Să ajungi la 61 de ani și gândul tău să fie la acel episod...Trecută și de adolescență, fata rămâne și fără bunică, dar și fără tată. E normal, cu cât noi înaintăm în viață, cu atât cei  prezenți se sting. Sau, cum spun părinții noștri :„Copiii cresc  noi îmbătrânim”.  Alice, ajunge bibliotecară, apoi își găsește iubirea adevărată, se căsătorește si are o fetiță, Ella. Din simpla bibliotecară ajunge primă doamnă, soțul ei devenind președinte al SUA. De remarcat este că Alice și soțul ei, Charlie susțineau lucruri diferite. Charlie considera că războiul este necesar și că prin el vor fi răsplătiți cei morți, iar Alice nu vedea asta nici pe departe. Cu toate neînțelegerile cei doi au rămas împreună.
Citind această carte m-am întrebat ce este mai bine: „Să fii un om simplu despre care nu se vorbește nici de bine, nici de rău, sau nu? Încă nu am găsit un răspuns, însă trăiesc cu speranța că următoarea carte pe care o voi citi mă va ajuta să clarific lucrurile. Sau, poate cum spune Alice „În viața asta  trebuie să mai rămână câteva secrete pe care ori să nu le aflu, ori să rămână doar ale mele”.