Ploua!!!

                                                           Plouă

  Plouă!

Plouă infernal,

În suflet, dar neclar

Picături reci de apă

Fruntea mi-o lovesc

Cu nepăsare adânc ele mă rănesc

Considerând acesta, ca fiind un lucru firesc.

 Plouă!

Plouă tare și greu

În suflet plouă cu lacrimi de sânge 

Picături reci de apă

Inima mi-o străpung

Mă transformă-ntr-un cavou bacovian

Cu flori de plumb și lacrimi de cristal

Mă transformă-ntr-un romantic eminescian

Cu dorințe ce tind spre ideal

Și sufletu-mi transformă-ntr-un psalm... arghezian

Nici trupul nu-mi scapă așa...

Ducând spre transformarea mea...

La o cenușă mult prea dureroasă

La o țărână destul de sfioasă...

La moartea mea ca om ce-s pe pământ

Sufletu-l duce-n cânt un aspru vânt

Un cântec de funerar veșmânt 

Căci....plouă....

Plouă torențial...

Cu durere  și lacrimi de  cristal

Cu ani pierduți într-un altar...

 Plouă!

Și ploaia-mi putrezește trup, suflet, iubire

Rămânând din mine

O vagă amintire!