Îmi amintesc cu atâta luciditatea o replică a unui profesor de liceu, care s-a dovedit a fi verdică : „După liceu știți ce faceți, dar după facultate o să vedeți cum dați din colț în colț...!” Cam prea adevărat, cam prea dur! Să fii furios că vezi oameni atât de slab pregătiți, dar care totuși stabilesc reguli, legi...Numai în ultima perioadă a fost multă vorbărie pe subiecte, precum: câinii maidanezi, codul rutier (care mă înfurie teribil) etc. Ce-i greșit, e greșit! Ce e bine, e greșit! Cam așa văd eu acum situația. Termini facultatea și îți dai seama că nu ști ce ai făcut: ai investit sau ai pierdut! Aș vrea să cred că am făcut doar o investiție, dar am ajuns la o reală concluzie: am pierdut și investit în același timp. Să vedem! Cum poți face și una și alta simultan? Investești în tine ca om (cunoști oameni, interacționezi cu ei, te lovești și te ridici singur -te formezi) și pierzi. Pierzi ani în care te alegi poate cu doar 25-30% informație de care ai nevoie. Și poate o să fiu contrazisă, dar cam așa e... Sistemul funcționează pe atâta teorie, iar când începi să practici îți dai seama că teoria este un foarte subțire strat fără de care nu poți pleca la drum. Sistemul te formează în așa fel încât să rămâi în el și nu cred că e un sistem tocmai bun, cel puțin nu în această perioadă. Cei care au reușit să scape din întâmplare din sistem sunt colegii noștri care aveau sute de absențe și erau amenințați cu exmatricularea. Sigur fiecare dintre noi a avut 1 coleg căruia nu-i plăcea să stea 50 de minute în bancă, ascultând un profesor antisocial (ceea ce devine foarte frecvent în școli). Întâmplător ieri în oraș m-am „lovit” de un prieten căruia obișnuiam să-i spun lichea. Povestind, povestind am aflat că studiază în Germania, are un loc de muncă, permițându-și să supraviețuiască chiar foarte bine. Din omul ce părea că nu știe ce vrea, a ajuns un om responsabil cu un scop definit, dar mai ales cu posibilități de realizare. Deja dintr-o simplă povestire mă lovesc de sistem: de cum e format sistemul, de ce avem și ce vom avea. Deja îmi pun prea multe piedici. Și nu e vina noastră, neapărat. Când am lucrat prima dată într-o echipă, mă gândeam doar la mine (cât știam să lucrez în echipă). Acum, după o experiență din anul I de facultate am realizat (dar, nu suficient) ce este echipa, cum lucrezi într-o echipă, cum te gândești la evaluarea echipei, însă e foarte greu să aplici. De ce? Pentru că de la grădiniță, lucram în echipe, dar eram evaluați individual, ne-am lovit de competiția pentru note (lipsite de totală valoare)... De câte ori nu am avut parte de un om într-o echipă care nu făcea altceva decât să te încurce, deși, tu încercai să-l ajuți? Asta e una dintre problemele sistemului. Deși, lucrăm într-o echipă, ne gândim DOAR la noi. Cred că astea sunt doar problemele minuscule ale sistemului care ne-a educat și care ne-a format. Am spus ca nu este neapărat vina noastră, deoarece 12 ani de școală am fost educați să fim cei mai buni din clasă, să concurăm și să intrăm într-o competiție a notelor, să reproducem ceea ce ne dau alții, iar teoria e pe bandă rulantă (din fericire, am avut parte și de oameni care nu m-au pus să fac asta), dar nu numai. E greu să reușești să ieși din sistemul ăsta, iar în țară ești cam obligat să rămâi în el (să nu încurci sistemul). Școlile, facultățile nu au fonduri să asigure prcatica (cheia).
Cum aminteam mai sus: acestea sunt doar micile disfuncționalități ale acestui sistem.
Va urma.....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu