12 decembrie 2012

Iarna, iubitul meu anotimp!

Iarna , un anotimp în care ai nostalgia copilăriei , a fulgilor mari si pufoși de zapadă pe care ne doream să-i prindem în palma noastră , dar se topeau atât de repede , a naturii înveșmântată în mantia albă de nea , a jocului cu bulgări de zăpadă și construirea omului de zăpadă simpatic , cu nasul lui de morcov , cu ochi din cărbune sau din dopuri de sticlă , căciula din vreo oală veche a mamei și cu o mătură veche cu care să îi sperie pe nedoriti , a derdelușului pe care îl construiam cu grijă udându-l să facă gheață bună de lunecat (tălpile cizmulitelor erau esențiale , căci trebuiau să lunece bine , nu ne plăceau cele care nu lunecau) , a săniutei care parca zbura pe pârtia copilariei …
Amintirile  din inima nu ni le poate fura nimeni, dar nici nu ne poate condamna ca le avem acolo, undeva:)
Am avut norocul ca in fiecare iarna sa ma bucur de săniuta, de fulgi, dar mai ales de prieteni. De doi ani, mai exact de când am început un nou drum lucrurile s-au schimbat. Vechii prieteni te dau uitării, și cine stie poate unul-doi iși amintesc asa ca prin vis de tine. Timpul nu a stat în loc, iar cum eu sunt foarte vorbăreață nu mi-a fost greu sa imi fac altii noi. Deci îi pot invita pe toți in această iarnă să profităm de frumusețea ei. Îmi vine acum in minte o întamplare dintr-o iarnă, cred ca aveam 4-5  ani. Copil fiind așteptam cu nerăbdare să văd cum ninge.  Nu că acum nu aș aștepta. Nu-mi păsa că poate existau greutăți așa cum imi spuneau părinții mei. Voiam zapadă, sanie, om de zapadă...CADOURI (LE VREAU MEREU:D). Într-o dimineață trebuia să merg la gradiniță, dar tătal meu , parcă și acum îvăd expresia feței :``Vreau să văd cum ajungi tu la grădiniță, pentru că la cât ești de mică rămâi îngropată în zăpadă``. Așa că acasa nu puteam sta, deși mie-mi placea, s-a gasit o soluție, tatăl m-a luat in brațe și prin  acea zăpadă m-a dus la gradiniță. Desi, aveam 4-5 ani îmi plăcea și în brațe. El era înalt, solid, puternic si credeam eu că stând în brațe la el așa sunt și eu. Era plăcut, puteam să văd totul, casele acoperite de zăpadă, totul era alb. Îmi amintesc atâtea lucruri din copilărie  și mă bucur pentru că în momentul în care povestesc, trăiesc din nou acea perioadă. E minunat să poți retrăi clipele copliăriei....


Acum sa-mi termin cafeaua, sa-mi admir colega dormind si sa simt frigul de afara....


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu