Nici mai mult, nici mai putin

Timpul zboara si nu ia in calcul dorintele, nevoile, dorurile noastre. Pur si simplu, zboara. Mi-e dor de acea vreme in care singura preocupare a mea erau doar papusile, asta un timp, deoarece pe la 5-6 ani am facut pasiune pentru masini. Ba mai mult, din fetita cuminte ce eram devenisem un ``baietel`` rau sau o razboinica, cum zicea tatal meu.
Imi amintesc si acum acea zi cand am pasit in scoala mea, cand mi-am vazut invatatorul , acel om inalt si subtirel cu vocea blanda, privindu-ne pe fiecare in parte si intrebandu-ne care este numele nostru. Eu, micuta si tunsa  baieteste , cu obrajii rosii, toata plina de timiditate stand in banca foarte linistita. Asta  a fost la inceput, nu mi-a trebuit nici macar o saptamana ca sa imi arat vitejia in clasa. Rea sau buna am terminat scoala primara, si bineinteles am cunoscut un alt nivel al vietii. Clasele V-VI le-am facut la Borascu, nici acolo nu pot spune ca am fost usa de biserica, din contra. Urmatorii ani am fost transferata si mi-a prins bine din toate punctele de vedere. Trebuia sa-mi infrunt colegii, care se credeau genii, dar saracii unii dintre ei nu stiua cine sunt si incotro se indreapta, dar pana la urma nu ei ma preocupau, indiferent de cum ma priveau si ce spuneau. Nivelul scazut al invataturii i-au facut sa ma desconsidere, unii erau atat de ipocritii, altii isi vedeau de-ale lor...In fine, 2 ani nu am murit. Am trecut la liceu, nu pot zice ca a fost greu, ci doar nou. Poate greu a fost ultimul an de scoala, momentul in care tatal meu s-a stins din viata, dar scoala nu mi-a ridicat niciodata probleme. Si uite asa am ajuns aici. Primul an de facultate incheiat, noi persoane si-au facut aparitia in viata mea, dar sigur asta nu e sfarsitul, iar eu nu ma tem. Mereu voi fi o razboinica si zic eu, o invingatoare.

Cunoastere? Paradigma?

             Mi-a placut mereu sa caut frumusetile, misterele lumii si puterea vie a imaginilor. Le-am gasit in multe carti ale trecutului si in creatia anonima  a folclorului spre care m-am aplecat mereu cu interes si pretuire. Intr-un fel caut ceva ce n-am vazut niciodata, intr-alt fel caut ceva ce stiu, dar, cu cat caut mai mult, cu atat gasesc mai putin, sau deloc. Am optat , insa mai mult spre latura intelegerii, decat a cunoasterii, intrucat, am considerat ca prin intelegerea unui singur lucru pot cunoaste mai multe. Inaintarea in viata inseamna cunoasterea lumii vazute si poate eternitatea, lumea nevazuta. Nu de putine ori, sentimentul cunoasterii ma incearca , provocandu-mi o stare de confuzie, greu , chiar imposibil de explicat.  In conceptia mea, gresita sau nu, corecta sau mai putin corecta , exista doua aspecte ce pot viza cunoasterea lumii vazute si nevazute. Un prim aspect l-ar putea reprezenta cunoasterea de sine; cu cat te cunosti mai bine, cu atat iti descoperi pasii in viata, poti cunoaste lumea vazuta. Insa, mereu omul are de invatat de la inaintasi , si atunci apare intrebarea: `` Exista cunoastere totatla?`` Lumea vazuta poate fi considerata  o interpretare a lumii nevazuta, acesta fiind cel de-al doilea aspect al cunoasterii.

           In sfarsit, prin cunoastere se pot intelege  o multime de lucruri , dar cunoasterea de sine inseamna cunoasterea randuielilor firesti din viata, rezultand astfel, cunoasterea totatala, adica cunoasterea lumii vazute si nevazute...

S-a terminat!

Dupa zile lungi de sociologie si etica s-a terminat. S-a incheiat un capitol, dar incepe altul, de fapt in fiecare zi incepe  sau reincepe cate ceva . Asa incet, incet s-a dus primul an de facultate. Nici nu am realizat cat de repede s-a scurs timpul, dar asta nu inseamna ca ma mira. M-am obisnuit ca timpul sa treaca pe langa mine, iar eu abia sa realizez. Face  parte din viata mea. E timpul sa ma reintorc acasa nu pentru mult timp, dar atat cat este ma voi bucura de el. Ma voi bucura de fiecare  CLIPA petrecuta alaturi de cei dragi. Asta am invatat in acest an de facultate sa ma bucur si de cel mai scurt timp petrecut alaturi de oamenii pe care-i iubesc. Am plans, am ras, am invatat sa merg inainte, chiar daca adormeam cu lacrimi pe fata,  m-am ridicat.
Chiar daca sunt amintiri care nu-mi dau pace incet, incet le ingrop alaturi de acei oameni care m-au lasat cu ele. Poate ca pana acum doua saptamani nu mi-am dorit sa scap de ele; nu puteam  renunta pentru ca mai existau sperante, dar in urma unei vesti am decis sa las dracului totul acolo , caci daca asa a fost sa fie , inseamna ca s-a intamplat cu un scop. Da, adevarat! Daca nu se intampla probabil, de fapt mai mult a sigur nu mai ajungeam sa-mi termin primul an de facultate unde mi-am propus candva, exista riscul sa ma limitez doar la strictul necesar, iar putin, cate putin sa-mi dispara ambitia, visele si dorinta de a  urca pe treptele societatii. Ramaneam prinsa acolo cu acele persoane incapabile sa-si doreasca  si as fi devenit ca ele. Pentru ce? Pentru ce sa-mi fi distrus eu viitorul ? Pentru a-l construi pe al altora?
Pentru nimic...In urma acestei experinte , in urma acestui an am avut timp sa meditez, sa-mi dau seama si sa nu renunt. Credeam ca NU POT, dar trebuia sa ma regasesc odata...stiam eu ca nu pot renunta asa usor la mine si de fapt asta e cel mai important sa nu renunti la tine si sa inveti sa renunti la altii, caci in caz contrar vei regreta. Daca am intrat in hora voi juca pana la capat.

S-a sfarsit cu acea dezamagire inutila , dezamagire provocata de un ``om inutil``. Da, s-a sfarsit...cu dezamagirea, cu sesiunea....si a inceput VACANTA...asa ca:


VACANTA PLACUTA!!!!

Pustiu...

Habar n`am ce mai vreau... M-am saturat sa tot primesc vesti care sa-mi spulbere orice speranta, orice zambet....Si ma intreb ce zile vor mai urma? Nimic din ce am nu-mi displace, dar nu inteleg de ce mereu platesc  si pentru ce? As fi bucuroasa sa pot trece peste anumite socuri, dar cum sa fac asta daca nu e zi in care sa nu primesc? Cum?  Ma intreb pentru ce tot platesc atat? Imi e asa dor.... imi e dor de acele zile....si cel mai aiurea este sa pierzi..Ma simt invinsa...putere nu mai am sa lupt pentru ceea ce-mi doresc, pentru ca nu voi mai avea vreodata  ce-mi doresc..Pierd azi, ieri, maine...pierd azi, maine si tot timpul ....Why?...De ce nu pot sa si castig? Jur ca incerc sa trec peste tot ...dar cand cred ca reusesc atunci ma prabusesc, lacrimilor nu le pasa de mine....sufletul meu e bucati, bucati.....oare va mai fi vreodata intreg?....Mi-am promis...dar , cum sa fac?  A mia oara m-a invins viata...si cat mai traiesc are timp sa ma faca cenusa:(

Pana aici

Ma intreb de ce nu-i mai da timp...Da....Dupa toata ziua de ieri...care dupa ce ca a fost de nimic....Cum este viata asta a omului...Ma intreb azi ce va mai urma?
Pentru ca ieri s-au petrecut destule....da...se pare ca sunt o ghinionista, o blestemata.....Mda...ghinioanele mele, satisfacerile altora, iar norocul meu( destul de putin) sa fie invidia altora?..Este, cu siguranta....Dar.....Ce-mi pasa...Mintea mea este prea ocupata cu ultimele 2 examene....nu-mi mai pasa de nimic....am o perioada destul de urata ca nu mai vreau sa aud de nimeni, pe nimeni......perioada asta ...o sa trec peste ea...cand o sa fiu inconjurata de familia mea.....E singura care ma intelege....Adevarul este ca in urma discutiilor cu un foarte bun prieten am realizat ca mai bine dormi o viata decat sa stai si sa-ti pierzi timpul cu altii.....
De azi am de munca...de invatat....2 examene...s-am plecat..:D

O dimineata sociologica!

Da, chiar o dimineata cu sociologie..Seara a fost tot sociologica...:D....Azi la ora 14 am examen la sociologie.....serios cand am luat cursurile si am citit mi se parea ca nu stiu ce citesc...de fapt, asa era...nu avea habar ce citesc si ce vreau sa retin....Dar, dupa o munca foarte grea, dupa doua zile si aproape doua nopti pierdute am retinut ceva...si cred ca destul de util...Nu-mi pasa de rezultat la examen, pentru ca este posibil sa incurc foarte multe lucruri, dar plec optimista ...cel putin stiu ca nu am stat aiurea....In urma acestor zile m-am decis sa ma apuc sa citesc filosofie politica...Nu stiu de ce si cand, dar imi doresc....Pana atunci sper sa trec examenul si sa ma pot concentra la cel de ETICA....pentru mine acesta este CRIMA SI PEDEAPSA....Cand  nu-mi place un lucru nu pot sa-l fac...urasc sa fac ceea ce nu-mi place..De ce? Pentru ca nu am rezultatele dorite....Mda....de la sociologie la etica....Am in cap numai clase, caste, laicizare, grupuri...etc,etc....am ceva:))....Ca sa nu mai scriu doua articole voi voi baga  2 in 1.....
Se spunea pe timpuri ca fara prieteni nu poti trai....serios? Uite, oamenii pe care eu ii credeam prieteni s-au dovedit a fi niste ``chestii``care merita sa le trimiti la dracu....da....Cand am ajuns in Timisoara, de fapt si de drept , cand am inceput o viata aici alaturi de alte persoane pe care le cunosteam...lucrurile erau frumoase, linistite...In timp.....nimic din acea liniste si frumusete nu s-a pastrat...Nu ma mira,...Mereu am fost convinsa de cei ce ma urasc,...si au inceput a ma urai si acei ``presupusii``prieteni...Nu-mi pasa...Serios , am ajuns la stadiul in care nu-mi pasa.....Chiar nu am nevoie....Ma bucur ca am o relatie buna , foarte buna cu mama mea si ii pot spune totul, relatia pe care o aveam cu tatal meu...este asemanatoare cu cea pe care o am in prezent cu fratele mamei si tatal ei....Ce-i drept nu-l poate inlocui unchiul pe tatal meu, dar sunt fericita ca pot sa vad in el ceea ce am pierdut acum un an.....Da, cam asta e cercul meu de prieteni adevarati, restul ....poate unii dintre ei inca mai au calitatea de prieteni adevarati, dar altii nu au ezitat o clipa sa-mi arate ca nu valoreaza nimic, motiv pentru care nu ma afecteaza daca vorbesc sau nu cu mine, daca ma urasc sau nu, daca  trec pe langa mine ca pe langa via culeasa sau daca au nesimtirea  sa-mi adreseze ``Vaiii, ce rau imi pare....!!!Vai, dar ce faci!...etc, etc``...Am devenit imuna...nimic nu ma mai impresioneaza....Si ma bucur ca am devenit asa, pentru ca altfel aveam mult de suferit...asa ca....Prietenii adevarati....nu exista...Cu exceptia parintilor si fratilor... eu nu cunosc altii.....

E posibil sa mai am greseli, dar oboseala isi spune cuvantul.....

Din nou....

Ma simt nespus de rau.....simt ca ma sufoc, vreau sa fug....vreau sa uit....Am avut o noapte agitata...din nou aceleasi vise urate.....din nou aceleasi zile triste...Ma intreb de ce mai exista acele zile....M-am saturat de toate si de toti, de oameni falsi, de prieteni care nu fac altceva decat sa ma injunghie pe la spate....Inainte totul era altfel.....Nimic nu mi-as dori mai mult decat sa dau o clipa timpul inapoi...Credeam ca sunt o invingatoare, dar sunt o invinsa...M-au prins asa tare toate ca nu stiu pe unde sa ies.....Daca intr-o zi voi disparea...voi fi mai fericita....N-as mai simti ce simt.....Ma tot lupt....dar degeaba.....Este o lupta in zadar....asa ca...MA DAU BATUTA...pentru ca Nu MAI POT....m-am saturat sa tot aud ca va fi bine.....Urasc sa aud asta...nimic nu e bine...viata mea e mai mult decat ......Urasc soarele asta.....nu ma ajuta cu nimic,....si nu imi pasa ..........Nu ma pot concentra pe examene , mintea imi sta in alta parte...si ma urasc pentru ca dupa atata timp.....cum e posibil...aiureli..

Plimbarea mult dorita...

Cred ca fiecare dintre noi isi doreste un lucru foarte mult. Eu de exemplu imi doream de foarte mult timp, dinainte sa ajung in Timisoara sa  ma plimb seara pe malul Begai ...Mi-as fi dorit sa fi fost acolo , langa mine...sa privim impreuna stelele, dar....Nu ai fost tu.....a fost Simona....Visam la aceasta plimbare seara...Nu e mare lucru, pentru unii ...asta e nimic, dar pentru mine...a fost ceva minunat....Si cum sa nu fie? Stateam  pe malul apei, priveam cerul, imi doream sa gasesc o stea careia sa ii pun un nume, apoi incet mi-am indreptat privirea catre apa...Aerul cald ma linistea, imi oferea sansa sa imi pun gandurile in ordine...Luminile ce se oglindeau in apa au devenit brusc sursa mea de inspiratie...A fost o seara frumoasa....Cu ochii atintiti catre apa, gata sa lacrimez....ma gandeam la acea seara si ...ultima, cred...cand am fost la Herculane...Plimbarea pe acel pod, vantul cald, zambetele noastre, promisiunile...dar, mai ales....iubirea...Este adevarat a trecut mult timp si trebuie odata sa trec peste....sa nu ma mai mint, sa uit, sa zambesc...sa fiu frumoasa, dar, cum sa fiu frumoasa daca nu sunt fericita? Acum , probabil apare intrebarea...unde este frumusetea daca in minte ai numai lucruri triste?  Poate ca in lucrurile triste este fericirea, sau poate acolo a ramas...zambetul meu, frumusetea mea ....te-ai gandit vredata ca vei ramane marcat de anumite evenimente din viata ta? Eu nu....Si credeam ca sunt puternica, dar...nu sunt asa puternica...Nu ma victimizez...pentru ca ,chiar daca nu sunt asa puternica am reusit sa fac lucruri pe care persoanele cu mai putine griji..nu au reusit..Poate nu au vrut....Nu am de unde sa stiu....Mi-as fi dorit ca plimbarea mult dorita sa fi fost cu tine...sa fii alaturi de mine, sa ma incurajezi.....mi-as fi dorit...macar amicitie sa fi ramas din totul...macar din respect pentru timpul investit....Hmmm!!Poate sunt eu rautacioasa....Mi-as fi dorit sa stau sa vorbesc cu cineva care sa ma asculte si sa-mi spuna ceea ce tatal meu imi spunea: ``toate lucrurile se vor imbunatati``..dar, nah...cer multe(sunt pretentioasa) ...Unde sa gasesc eu asemenea oameni, cand nu cunosc decat 3-4 ...si-n plus cum sa obligi pe cineva sa stea langa o pustoaica....Daca iubirea noastra nu a fost atat de puternica sa ma asculte, de ce ar face un om care nu are habar cine sunt, ce sunt...asta?....Si...intr-o seara asa frumoasa....M-a prins plimbarea de aseara....As vrea sa se repete...si , poate intr-o zi voi face dintr-o plimbare ...una in care tu sa nu mai poti exista...in care sa fie un nou El....sau poate nu?....Nimic nu poate fi mai frumos decat sa privesti luna plina, stelele....martorii nostri....sa asculti apa.....sa simti adiere vantului si doua maini ce-ti cuprind fata ....insuflandu-ti speranta , zambet, putere, prietenie, caldura...........


Si nu sunt trista.....Dar, a fost minunat....

Surpriza!!!

Surprizele in viata mea apar zi de zi....placut sau nu, cert este ca isi fac aparitia .....Ieri...din fericire am avut o surpriza placuta.....am trecut un test( nu vorbesc de un test suprem...destul de simplu, chiar) pe care puteam sa jur ca nu-l voi lua. Mai mult de atat, joi cand l-am dat am iesit din sala cu ochii in lacrimi si cu o furie pe mine, caci nu concepeam faptul ca am uitat atatea lucruri...Imi faceam morala in sinea mea si ma gandeam ca nu am ce cauta la Jurnalism...Atat de dezamagita..Apoi, am decis sa nu clachez ``E doar un test, o sa fie bine!``...Urasc partea cu o sa fie bine, dar ce era sa fac...ma autosugestionam ...e ca si cum ai vedea unul mort, plin de sange si o alta persoana langa ea mintindu-se ``o sa fie bine``...Cum sa fie bine, daca el e mort?....Mda...nu am inteles niciodata partea cu ``o sa fie bine``....De abia acum am vazut ceva, ceva.....Dezamagita si convinsa ca voi pica testul mi-am luat cartea si mi-am zis: ``Daca il pic acum, data viitoare voi fi felicitata, nu voi avea nicio greseala``...Ciudat, nu?....Dar, surpriza...L-am luat! Nu-mi venea sa cred...Mult timp am fost dezamgagita  de faptul ca ma omor sa fac ceva si nu-mi iese nimic....Nu de putine ori am simtit ca muncesc aiurea, ca nimeni nu apreciaza munca mea....Raposatul de taica-miu imi zicea ``Adi va veni si vremea sa fii apreciata, nu dispera``.....Cum spuneam nu a fost extrem de greu acel test, dar problema era ,este si va fi ca daca nu lucrez UIT.....Imi place sa invat si ma ambitionez si mai  tare cand cei din jurul meu sunt multumiti, chiar daca putin, dar sunt....Acum sunt asa debusoalata cu ochii umflati in cap.....m-a prins ora 01:30 citind la o carte...si abia astept sa termin cu sesiunea...sa imi iau si alte carti...Ador  sa intru in lumea cartilor, sa invat de la acele personaje....dar, cand ma apuc de o alta si o alta carte...parca nu mai stiu nimic....Test trecut....acum Examene luate.....va fi bine sau nu, cert este ca pot si nu renunt  :D :D