Corpul poate inceta sa mai fie, dar gândurile noastre niciodata.In funcție de gândurile noastre corpul se deplasează. Dar, cum gândurile sunt asa misterioase , oare fizicul(corpul) in ce directie se indreaptă?In fond, ce este lumea asta?Misterioase energii ale gandului, misterioase energii,sentimente...Misterioasa lume mai esti!Misterios om mai sunt!!!
Va amintiti ca am spus la un moment dat ca viata mea s-a schimbat de pe 15 mai....am promis ca voi detalia acea zi, iar acum simt ca este momentul....
15 mai, Duminica!?!Este ora 11:00....sau a fost.....In acea zi la fel de misterioasa la fel ca gandurile mele...doua fiinte se pregateau sa-si viziteze tatal la spital...plecat de pe 7 mai...7mai....ziua care mi-a luat tatal pentru totdeauna....``Pa copii`..au fost ultimele cuvinte adresate.Desi, a trecut mai mult de jumatate de an , parca si acum imi privesc tatal asezat in acel sicriu decorat c-o matase alba, cusuta pe margini cu ață roșie, așezat acolo se vedea că și lui îi părea rău că ne lăsa....ne-a părăsit „forever„.
Dar, de ce să nu așez evenimentele în ordine cronologică?Cum spuneam mai sus mai, ziua cand tatăl meu avea să plece pentru totdeauna....În acea zi , dimineța , tatăl meu a aflat că are insuficiență respiratorie, dar ceea ce nu a știut nici el , nici eu a fost faptul că zilele îi erau numărate.Duminică seara, 8 mai tatăl meu a intrat în comă, cu toate acestea a rezistat cu niște aparate , chiar dacă era doar pentru câteva zile ...a rezistat..cu speranța că ne va vedea pe mine și fratele meu....Acele aparate l-au ajutat pe tatăl meu pâna marți , 10 mai ora 17:00 când Dumnezeu a decis ca poate trăii fără aparate, însa acest lucru era doar pentru câteva zile....„„Cine ar fi crezut„??””Cine ar fi crezut că omul acela minunat, căruia îi semăn perfect avea să plece din viața mea, fără să mai apuc să-i spun cât îl iubesc câtă nevoie aveam și am de el....Miercuri dimineața a fost transporta la alt spital,iar apoi urma sa fie dus la tratament special.....Ziua următoare tatăl meu a făcut progrese, progrese minunate, renunța-se la aparate , era conștient de ceea ce pațise,și...totuși ..viața m-a trădat.Vineri seara ieșisem cu iubitul meu de”pe-atunci”, sunându-mi mama am aflat cum că ....este doar puțin febril......așa se întâmpla de la medicamente..Am crezut, evident...ce era sa fac?Nu mă puteam îndoii...nu eram medic,,,..eram și sunt doar o puștoaică de 18 ani, nu un medic....Febra a continuat și sâmbătă ...Eu, fratele meu și prietenul vroiam să mergem la spital....ne plănuisem asta de seara..dar atunci cand îți faci planuri e ca și cum ți-ai pune viața în mâinile sorții, iar ea râde de tine exact în acel moment.,...Ziua mult așteptată....s-a transformat într-un coșmar imposibil de trait...ziua de 15 mai m-a nenorocit „„pe bune„„,Ora 11:00...matușa mea din partea mamei își face apariția împreuna cu fiica ei mijlocie....Au spus”Vreți să mergeți la Craiova la tati?„Evident....Și noi vroiam să mergem, doar că.....TATI A MURIT.Replică memeorabilă ca și evenimentul în sine...Nu ...știam că tatal meu era un om puternic...știam că ma așteaptă....dar nu....nici măcar mama mea care a stat în spital cu el o săptămâna nu aflase , căci nu o anunța-se nimeni....Atât pentru mine și fratele meu vestea a fost o tragedie, cât și pentru mama...căreia i s-a spus de către infirmiere”Ce-ai dragă crezi ca-s nebună eu nu-mi știu toți pacienții?O fi ăla de-a decedat azi-noapte!„..Parcă atunci cand mi s-a spus că tatăl meu nu mai e....îi auzeam vocea....Mi-am sunat prietenul să-i spun că nu mai am tata....„De azi eu nu mai am la cine să strig tata„...A venit într-un suflet ,mi-a cuprins fața în plame și mi-a zis”Voi fi langă tine..Nu te las singură„ Dar , ce-mi păsa mie cine este lângă mine și cine nu...tatăl meu tocmai a plecat ....fără să-i vorbesc....Luni....ora 13:00, tatăl meu a fost adus acasă..dar ...in alt mod ..într-unul diferit față de cel în care a plecat. Sora prietenului meu(Oana) a ajuns la mine m-a luat în brațe spunându-mi„Puiule sunt la Turceni...ti-e bine, da?„Da?Bine?Cum?Tocmai îmi aduceau omul ce mi-a dat viață într-un sicriu....nu aveam și nu am să-l mai văd vreodată...Înmormântarea a avut loc miercuri, 18 mai...De-ar fi văzut tatăl meu câți oameni îi plângeau urma...câți îl imploram să rămână,dar în zadar...În jur de 200 de persoane ne-au fost alături,...în jur de 98 de coroane...mi-au umplut curtea.Din acea zi..totul s-a schimbat..visele au început să doară...Adolescența mea sau sfârșitul acesteia s-a transformat în maturizare obligatorie...La 18 ani....fără tată....Iubitul de atunci ce-mi facuse atâtea promisiuni a devenit unica mea cale de salvare...dar...s-a sfârșit...m-a împins și el în prăpastia din care încercam să ies...M-a durut mult...mi-am pierdut tatăl, apoi tot ce se numea fericire....prieten...și cu acel prieten o alta familie...ce parcă era a mea...mama lui era a mea..sora...si tatăl lui...ce seamană cu al meu...un om solid...cu suflet...credeam ca tatăl meu i-a zis să mă iubească....ei fiind perieteni, dar s-a terminat....Iubirea..Ei m-au uitat...ne-am pierdut...Au viața lor..eu pe a mea....Cert este că i-am iubit....i-am adorat așa cum mi-am adorat tatăl și cum îmi ador fratele și mama//....
Cu toate astea...sunt la 320km depărate de casă...sunt aici...sunt unde mi-am dorit, iar asta înseamna ca pot...ca tatăl meu e cu mine....idee ce-mi insuflă forța de a mege mai departe.......Din această experiență..cu toții avem de învățat, dar e bine de știut ca PUTEM MERGE MAI DEPARTE.Nu trăiesc pentru a fi fericită.Sufăr.Mor. Dar sunt ceea ce trebuie să fiu.Un om....Dar oare în lumea în care ne aflăm cufundați noi acum mai știm să dezlegăm ițele miliardelor de rezonanțe, care fac permanent ca viețile noatsre să fie din ce mai mult interactive prin intermediul gândurilor pe care le manifestăm?
P.S Îmi cer scuze daca mai sunt greseli....doar ca am obosit....si daca mai vad eu maine voi edita...Multam pt intelegere...
