De ce îmi plac diminețile?

Când zic că mă organizez, razna mai merg drumurile. Deci, nimic zis și totul făcut! :) Sună puțin aiurea să spui că îți plac diminețile, dar culmea este că mie-mi plac. Îmi plac diminețile, pentru că:

 - ador cafeau, nu consum multă, ci doar o mică ceșcuță, dar îmi place gustul, mirosul...îmi place cafeaua și cum nu beau la orice oră, dimineața se potrivește perfect cu o cafea;

 - nu ratez micul dejun deloc și încerc să fiu la 8 în picioare ca toată ziua să-mi fie organizată. Sâmbăta și Duminica mai sar peste oră :)

 - îmi reiau treaba sau încep alte activități

Și sunt multe motive pentru care îmi plac diminețile. Ce-i drept, ziua de Luni este puțin cam dură cu mine, dar și eu cu ea, nu ne înțelegem prea bine, nu există chimia despre care vorbim cu toții.

De altfel, ador diminețile muntoase. Îmi place muntele, iar atunci când merg într-o zonă de munte, diminețile mi se par mai.....curate! Reci? Nu, nici vorbă! Îmi amintesc că am fost în Brașov cu Alin și ne-am cazat chiar în centrul orașului. Ne-am luat cameră cu terasă, iar dimineața, cafeaua era altfel. Frigul se simțea, dar când mă uitam în față și vedeam muntele în toată splendoarea sa, frigul era o amintire. :)

Cred că diminețile sunt frumoase oricât ar fi de „dimineți”.

Cât de important este să spui DA sau NU? Cât contează un FEEDBACK?

Cu câțiva ani în urmă, aș spune ani buni, rușinea sau teama mă împiedica să spun DA sau NU. Habar n-am ce era în capul meu, dar lucrurile au evoluat și s-au schimbat mult. Spre exemplu, înainte dacă cineva îmi zicea să fac ceva ce nu-mi plăcea, cu greu mă opuneam, chiar făceam ca și cum eram plătită. Târziu am obișnuit să accept un lucru, să spun DA și NU și să dau un feedback, indiferent cât de dur este. Este foarte important să spui STOP atât pentru tine, cât și pentru interlocutorul tău. 

Să luăm un exemplu banal, exemplul întâlnit foarte des. Te angajezi, iar la început accepți tot felul de chestii să faci, pentru că poți învăța sau pentru că vrei să vezi dacă-ți place. Sigur, mai poți face ceva și de teamă. Ce faci după ce îți dai seama că nu îți place sau că nu vrei să faci? E simplu, ajungi să fii un om frustrat, iar asta e rău. Este important să spui DA și NU în orice situație. Un DA poate salva prietenii, iar tu îți lași loc de salut, un NU te poate învăța să trăiești frumos, fără frustrări și sentimente de invidie pe care nici tu nu le înțelegi. Un feedback sincer și argumentat este vital în orice situație, dar din nefericire nu trăim într-o lume în care corectitudinea este valoarea noastră principală. Oamenii sunt diferiți din ziua în care s-au născut și asta este foarte bine, însă fie nu țin la ei și trăiesc haotic după principii doar de ei înțelese, fie se încăpățânează să emită sentimente frumoase. Am observat că la interviurile pentru angajare te lovești de tot felul de tipologii, însă cel mai des întâlnite sunt acelea care îți spun - te sunăm noi (evident, nu aștepta prea mult, pentru că poate ratezi o șansă bună)  sau  - nu ești portivit pentru postul nostru. Motivul? Nici ei nu-l știu, credeți-mă! :) Fericirea mare îmi este când mă interesectez cu oameni care au mereu un răspuns bine argumentat și, cunoscând astfel de oameni, schimbarea vine și la mine. Așa de ani buni am ajuns să fiu extrem de directă și mă simt fantastic de bine, să spun DA și NU, dar și să-mi argumentez deciziile. 

P.S. Mie-mi plac oamenii ăia - „apelează cu înceredere la mine”, iar tu testezi și primești scuze penibile sau întrebări lipsite de respect. Tocmai din acest motiv am triat mediul meu social, iar dacă încă vorbesc cu cineva de acest gen penibil și deloc interesant, nu este pentru că duc lipsă de oameni, ci pentru că am învățat că ei mă pot scuti de probleme, văd la ei ceea ce eu nu trebuie să fac niciodată. 

So...joacă-ți cartea corect și vei avea de câștigat! 

Dincolo de ziduri

Oameni și oameni, gânduri și principii. Depinde cum le vezi. În suflet e ceva, în realitatea dură altceva. Dincolo de suflet este ascuns un gând, iar dincolo de gând sunt ascunse ideile tale. 

Încetează! Nimeni nu este interesat de ele....

Ziduri, porți, bariere, închisori, dar și alte sute de spații mă închid, mă sufocă și mă aruncă sus. Mă tem de ce va urma, dar mă și bucur când voi păși fără să-mi pese.

E sec? Cum să fie, dincolo de ziduri este unul dintre titlurile căruia îi pot conferi sute și zeci de înțelesuri. Ziduri vizibile, reale, din cărămidă, ziduri pe care nu le simți, dar de care te lovești într-una, ziduri cu oameni de natură diferită. O lume fără bariere și totuși cu hopuri?! Închide ochii și pășește, grăiește și taci, muncește și cântă. Ascultă puțin, acum foșnetul vântului nu este mai puțin dur? Așa-i? Știu, eu am simțit asta abia când mi-am dat seama că lumea este alta, dar eu decid pe care o aleg. De atunci vântul este mai cald, parcurile sunt mai verzi, iar râsetele sunt mai sincere.
Zidurile acestea despre care vorbesc ar putea fi unele reale. Da, acele ziduri dspre care cu toții știm, acele ziduri de care ne lipim când trecem pe stradă. Sigur, putem vorbi despre ziduri ca despre barierele vieții. Până la urmă, astea le întâlnim mai des și sunt mai solide față de cele reale.
Zidurile pe care unii le putem trece, iar alții nu. În fond și la urma urmei, șansa ne deosebește. Nimic altceva. Sunt sigură că dacă vei lupta mai mult, dincolo de ziduri va fi istorie, iar tu vei fi un campion.

Caut doamnă de încredere!

Nu, nu m-am reprofilat, dar am nevoie de ajutor. Caut o tanti drăguță și faină, puțin mă interesează dacă e moldoveancă, olteancă sau ardeleancă, vreau să știu cât de cinstită este. Nici nu caut să însor vreun flăcău, ci caut o îngrijitoare pentru casa mea. Serios! Deci, să fac o mică descriere și poate cineva mă ajută.

 - să fie curată

 - să nu se parfumeze cu ce este al meu (credeți-mă sunt cazuri)

 - să fie cinstită (să nu fure)

 - să țină cont de ce-mi doresc eu

 - să comunice cu mine

 - să știe să calce haine

De ce?

Un apartament de aproximativ 60m are nevoie de curățenie, iar eu de relaxare. Pentru că timpul mi-a devenit dușman, vreau să profit de clipele libere și nu să stau o zi să fac curățenie. Credeți-mă nu e fiță, e nevoie. Cu toții avem nevoie de cineva care să ne scutească de puțină muncă.

Cum procedăm?

La început tatonăm terenul, ne cunoaștem, vedem ce ne place și ce nu și începem pe o sumă fixă/oră. Dacă ne împrietenim, abonament direct. 

Ce presupune?

Dat cu aspiratorul în toată casa, schimbat lenjerie de pat, șters praf, iar când trecem la abonament, responsabilitățile cresc, dar și banuții se înmulțesc. 

De ce nu fac eu?

Îmi place curățenia și fac cu drag, dar lucrez mult, iar când prind liber vreau să mă relaxez și să mă plimb. Repet, vreau să economisesc timp!

Ce zici, îmi recomanzi pe cineva de încredere?

Welcome my sweet 23! :)

Da, azi am făcut nici mai mult, nici mai puțin de 23 de ani. Nu-mi doresc decât sănătate, pentru că așa le am pe toate. Asta vă doresc și vouă, sănătate și multă putere de muncă. Vă doresc și iubire, și fericire. 

Cineva m-a întrebat ieri de ce nu îmi arăt fața pe pagina de facebook, culmea este că mi-o arăt. Totuși, sinceritatea este mai presus de toate, iar acum am decis să pun o poză cu mine, pentru că nu am nimic de ascuns. :) Deci, o zi minunată vă doresc și multă sănătate!

Nebunia petrecerii începe! Hello my sweet 23!

Cum am hotărât să mă mărit?

M-am hotărât să mă mărit, pentru că am avut cu cine, pentru că eu și el am zis „Domnule, gata! Hai să ne punem la casa noastră!”. Ne-am cunoscut pe vremea când eram studentă în anul II și de atunci ne certăm, ne iubim, ne prostim, dar ne respectăm. Am stat vreo 6 luni când la mine, când la el, iar apoi ne-am hotărât să ne găsim cuibușorul nostru să vedem dacă suntem compatibili. Ce crezi? Suntem, normal! Unii ar zice, pe naiba! Noi spunem, suntem cei mai compatibili! Nu poți să nu fii comptabil cu un om pe care îl adori, pe care îl enervezi, dar el râde! Anyway! A trecut timpul, ne-am aprovizionat și noi, ne-am luat oale, pahare, farfurii. Apropo, o mică paranteză. În primul an în care ne-am mutat singuri, prima greutate a fost de ziua mea. Am zis să invităm câțiva oameni, dar ghici, nu aveam farfurii suficiente să punem tort și m-am gândit să trec și la castroane. Mă amuz teribil când îmi amintesc.

În timp ne-am achiziționat și chestii mai scumpicele, dar utile. A urmat perioada în care m-am angajat și eu și cumva lucrurile au stat și mai bine, oricum eu și el suntem doi cheltuitori. Eu am momente când zic „Gata, mai păstrăm bani”, el zice „Banii se fac, hai luăm și asta, și asta”. O altă paranateză și greutate, mergem să luăm vase pentru căsuța noastră închiriată și am început să ne certăm din cauza unui polonic, el dorea unul la vreo 10 lei, eu aș fi vrut la 5 lei, adică e doar un polonic, dar nu și nu! Evident că am rămas la propunerea lui.

Când am văzut noi că micul cuib de 60m se umple ne-am zis să facem o altă schimbare, o mutare, ne-am răzgândit, pentru că ne-am atașat de căsuța noastră și na! Anul trecut după Sărbătorile de Paști am zis să ne căsătorim. Și așa ne-am decis, evident cu cereri frumoase, flori etc! Cum să nu accept! Ne-am găsit și porecle între timp, prea multe aș zice. Chestia asta cu căsătoria nu e neapărat așa să ne „legăm”, noi oricum suntem ca și căsătoriți, adică cum se numește perioada aia în care un cuplu locuiește împreună? Deci, nimic nu a fost aranjat cu sute de ani înainte, ci într-o săptămână. Evident, mai sunt multe de pus la punct, dar zicem că ne încadrăm. 

Concluzia: Nu știu cum m-am hotărât să mă căsătoresc, dar știu că dacă iubești cu adevărat un om, faci lucruri minunate pe care nu ți le-ai fi imaginat. Și aș vrea să subliniez ceva, să dăruiești iubire e minunat, oamenii care reușesc performanța asta în secolul nostru trebuie ținuți lângă noi. Deci, mă mărit - și mă duc la primărie să pun de-o căsătorie!:)

Pe mine mă știți, mai jos vi-l prezint pe EL :)

Dimineață de Ianuarie!

La mulți ani pentru 2016! Nu am mai scris, căci timpul mi-a fost cam insuficient, dar azi revin cu forțe proaspete și am zis așa, în fiecare Joi voi posta un articol pe acest blog, exceptând vacanțele. Deci, să trecem la povești!

Nu, nu m-am trezit așa devreme! Însă, nici nu am dormit până târziu. :) În dimineața asta am simțit că vine 8 Martie! Privighetoarea cântă, soarele-mi bate-n geam cu nesimțire, pomii sunt „dezbrăcați”, mașina stă liniștită, dar nu pentru mult timp, eu cotrobăi în frigider să-mi fac rapid o masă (masa de dimineață), cafeaua pe aragaz, căci m-am plictist de cafea la aparat, așa că am schimbat puțin, mă îmbrac și „zbor” la birou. Nu apuc bine să parchez mașina, telefonul sună, dar ce sună! Ghici ce? Un client formidabil, clientul meu preferat. Un nene de la Oradea minunat. Să tot ai clienți așa, să tot întâlnești oameni așa frumoși. Toți suntem frumoși, azi sunt mai bine. Pentru că, printre altele, am fost puțin bolnavă, dar o să îmi revin rapid! Trebuie!:)

Revenim la client, acest om își plătește facturile la timp, mă sună diminețile să-mi spună „Adriana, Bună Dimineața! Cum ești azi? Trec la birou să bem o cafea?”. Soțul meu ar fi invidios dacă nu l-ar cunoaște, dar nu este pentru că pe noi ne leagă iubire și încredere! Da, da clientul. În dimineața aceasta m-a sunat să-mi zică „Vezi ce zi frumoasă, dar tu ești un om mai minunat. Te-am sunat să-ți spun că ai uitat să-mi trimiți factura, dar eu ți-am trimis banuții pe soția mea”. Vă dați seama, nici eu nu fac asta.

Poate că azi sunt mai bine, pentru că mi-am amintit, zilele trecute am vorbit cu Tili Niculae și gândindu-mă la ea am furat ceva energie.

Revenim (ce înseamnă să nu ai activitate pe blog), parchez mașina în final, deschid biroul și mă trezesc cu o scrisoare sub ușă. Mi s-a părut frumos, dar apoi m-am gândit, dacă cineva îmi sparge biroul? Hmm, nu, nu, gata fără energii negative! Și, culmea! În scrisoare mi se reamintea „Pe 11 Februarie îmbătrânești”. Auch! Nu asta am vrut să aud, dar...timpul trece. Anyway, azi vreau să fiu fericită, vreu să eman și să preiau din jurul meu doar energie pozitivă. Nu mai vreau dureri de cap și senzația că nu am suficient aer, nu mai vreau doctori, deși mâine mă întâlnesc cu unul, dar este un oftalmolog tare fain! Apropo de asta, recomand clinica Opticlass Timișoara, oamenii de acolo sunt foarte politicoși și nu au prețuri mari, doar dacă vă doriți ochelari de fiță. Eu mi-am luat unii mai scumpi și am sesizat că sunt „mai de fiță” când mi-a zis o prietenă. Deci, clar! Acord mare atenție.

Una peste alta, medici sunt și ei ok, trebuie vizitați uneori, ziua a început, mașina mi-este parcată, poftă de lucru să fie, zic! Hai să aveți o zi frumoasă și un sfârșit de săptămână excepțional!

Ieri copil, azi adult!

Trece, trece repede! Ieri copil, iar azi adult. Ieri nu aveai griji, erai alintat, plin de ifose, azi nu-ți vezi capul de treabă, nu ai idee ce te mai așteaptă. Ce-i și vremea asta!

Ieri erai mic și lumea era a ta, erai „necopt” și plin de vise. Aveai mulți prieteni, iar marea ta grijă era cum să ieși la joacă, cum să-ți vezi prietenele, cum să te plimbi și cum să-ți iei note mari la școală. 

Ieri nu mai este azi!:) Nimic nu mai este ca ieri, azi și mâine. Azi te trezești și vezi că ai probleme, griji, dar nu prieteni. Sesizezi că prietenii copilăriei se schimbă, tu te schimbi! Copilăria și maturitatea sunt două perioade unice. Ce nu trăim la timp, niciodată nu mai trăim!

Mă uit la mine și-mi dau seama că mă schimb de la o zi la alta. Acum nu mai vorbesc de prieteni, ci de foștii! Este trist, dar nu în totalitate, pentru că acum am alți oameni alături de mine și singură mi-am ales pătura socială în care să mă învârt.

Am mult de lucru, extrem de mult, dar e bine. Îmi place să lucrez, relaxare la mine înseamnă să lucrez. Însă, printre picături îmi amintesc de anii copilăriei. Cu amuzament mă gândesc cum oamenii din locul  natal  mă vedeau precum o fetiță aiurită. Am fost copil și eu, azi sunt un adult în toată firea. Îmi amintesc de prietenii și colegii din liceu și mă întreb, de ce nu mai seamănă nimic cu perioada aia?

Sunt conștientă în sinea mea că nici nu îmi mai doresc să fie ceva la fel. Îmi place acum, îmi plac oamenii ăștia, îmi place ce fac, îmi plac și rudele ce mi le-am făcut. Ieri eram copil și aveam bunici și verișori, azi sunt adult și am alți părinți (socrii), pentru că părinții lui Alin sunt și ai mei, am cumnați etc. Azi e așa diferit de ce am trăit ieri. Ieri îmi plăcea orice băiat care avea ochii negrii, azi am un om minunat lângă mine. 

Copilăria mea a fost frumoasă! Spun cu tărie că am trăit clipe minunate și sunt mândră de educația mea, restul se numește reeducare (de asta fiecare este responsabil). Mă bucur pentru oamenii copilăriei mele care au ajuns unde și-au dorit, dar și mai mândră sunt de cei care nu au uitat de unde au plecat și au rămas oameni. Sunt fericită că acasă este casa unde tatăl și mama mea mi-au format o fundație a educației, unde mi-au desenat amintiri cu zâne și mașinuțe, unde iarna m-a învățat că orice fractură de mână e plăcută. Sunt atât de fericită când mă gândesc la toate aceste lucruri. 

Totuși, conștientizez că nu aș mai putea trăi fără ce am acum. Am și copilărie și maturitate. Am și prieteni, am și familie! Sunt o trecătoare prin viață, dar o fericită! Am de toate, chiar și griji!:) 

Sigur, nu mai am prietenii de acasă sau legăturile s-au rupt, poate nici rudele nu mă mai văd ca atunci când eram doar o năzdrăvană de câțiva anișori, dar ieri rămâne în dimensiunea specifică, iar azi e dimensiunea maturității!

Uneori sunt supărată că trece timpul, dar sunt conștientă că trecerea lui mi-a oferit experiențe multe și frumoase, chiar și alea rele intră aici, pentru că și din ele am învățat ceva bun. Pentru azi, pentru perioada asta nu aș schimba nimic, pentru ieri, totul aș schimba, exceptând amintirile oferite de părinții mei, pentru că și ieri și azi au fost alături de mine și au fost singurii care mi-au ținut sfoara întinsă. Ieri mi-au alimentat visele, azi se bucură cu mine de reușite! Mama de aici, tata de acolo! 

Ieri acolo, azi aici! Ieri cu ei, azi cu voi! 

Teroare, lacrimi și durere!

Sunt îngrozită! Vineri seara, pe la 23:00, facebook-ul era plin de mesaje, de chestii oribile. Cu tableta în mână, sus-jos, sus-jos (știți...lipsa de chef), observ că un prieten a postat o chestie, gen - 20 de morți...Colectiv. Hmm, zic eu! Ăsta face mișto sau...?

Dau un search și văd că orice aș scrie, Colectiv și morți era știrea ce ocupa primele pagini ale ziarelor. Sigur, exagerare jurnalistică, zic din nou! Culmea, pentru prima dată mi-aș fi dorit să fie asta, dar nu, nu a fost! Din contră, tragic, îngrozitor și posibil! În fine, mă pun la somn. 

Sâmbătă la prima oră, ca în fiecare dimineață, deschid televizorul, dar de data aceasta să văd știri, nu să ascult muzică. Încep să butonez, de la un canal la altul și nu observ decât că au murit oameni. Peste tot auzeam același subiect, subiect ce avea în componența sa două cuvinte: moarte și colectiv.

Ok! Nu-mi plac astfel de discuții, dar curiozitatea nu mi-a dat liniște. Atâtea întrebări m-au bulversat și am tot căutat informații despre acel nenorocit club care a luat vieți, prea multe vieți. Apoi, am văzut impertinențe ale oamenilor cum că din cauza sărbătorii de Halloween sau a muzicii rock s-a întâmplat asta. Cred că asta mă înfurie teribil. Părinți, prieteni, iubiți, frați plâng la capetele celor dragi, iar unii dintre noi, care am fost norocoși stăm să căutăm teorii. Treziți-vă! Nu muzica, nu sărbătoarea, nimeni, ci din cauza unor reguli simple pe care le puteam respecta, au murit oameni și au fost distruși alții. În loc să ne gândim cum să ajutăm, cum să susținem, noi ce facem? Vaiii, muzica rock le-a adus moartea! Nu am nimic cu nimeni, nu oblig pe nimeni să iubească acest tip de muzică, dar ar trebui să aveți respect. În loc să puneți etichete, mai bine ajutați!

Apoi, o altă problemă ar fi discuția care am văzut-o cu unii dintre acționarii clubului, Întreb și eu acum, ca fapt divers, cum mama dracului să nu ai idee despre planurile celor ce organizau concertul. Mai întreb, nu se face un contract cu niște chestii acolo? Apoi, oameni buni, nu știați că v-ați pus burete pe pereți și pe tavane sau nu știați cât de repede poate lua foc? Pe bune? Îți trebuie multă școală să îți dai seama cât de repede ia foc un burete!

Sigur, dau vina și pe noi ca popor. Suntem permisivi, prea permisivi, suntem slabi și ne convine acel puțin. Nu am pus niciodată problema că „bă, suntem ființe umane!”.

Până să văd acest caz, nu mi-a trecut prin cap că pot să mor într-o seară în care vreau doar să mă distrez sau să mă relaxez. Mi-am dat seama încă o dată că nimănui nu-i pasă de noi, că degeaba avem un Guvern, un Președinte și ce mai vor ei să fie. A trebuit să moară oameni ca să ne dăm seama că este nevoie să respectăm reguli, a fost nevoie de tragedii ca să observăm că nu avem spitale. Mai lăsați Bisericile, că deja o dăm în prostie. Chiar aveam o discuție cu cineva la un moment dat, la fiecare colț de stradă vezi farmacii, săli de jocuri. În fiecare zonă a orașului găsești o Biserică. Nu am nici cu Biserica o problemă, dar fără exagerări.

Sunt îngrozită și nu aș vrea să mai văd oameni care caută teoriile ..., ci aș vrea să văd unitate.

Apropo, acum înțelege toată lumea pentru ce există reguli?