23 iulie 2013

Totul se stinge, nimic nu e veșnic

Se spune că atunci când te aștepți mai puțin ai parte de cele mai dorite și nedorite lucruri. Și cam așa este! Nu știu dacă să mă întristez sau să mă bucur, dacă să plâng sau să râd...Sunt prinsă undeva în zidurile mărețe ale nesiguranței și știu că de aici cu greu voi reuși să ies. Și, nu din cauza ambiției mele, ci din cauza eșecurilor anterioare. Cred că așa suntem noi,oamenii. Momentele urâte din viață ne schimbă, ne fac mai puțin încrezători în forțele proprii și în noile persoane  ce-și fac apariția în viețile noastre.

Când ne dorim să apară cineva, rămânem doar cu dorința, căci apariția își face loc după lupte seculare. Probabil că sunt lucruri normale, probabil că nu. Vorbind despre momentele mai puțin favorabile, îmi vine acum în minte ziua în care sănătatea mi-a dat bătaie de cap, pur și simplu n-a mai rezistat și a început să-mi dea semne că ceva nu este 
în regulă.  În urmă cu un an și ceva mi-am atins unul dintre obiectivele propuse și totodată am schimbat multe în viața mea atât personală, cât și socială. Acest obiectiv vizează direct sănătatea, care acum mi-e tare șubredă, sau cel puțin așa simt. În urmă cu o săptămână, mi-am dat seama că nu mai are importanță cum îți petreci timpul și cu cine, atâta timp cât o faci într-un mod plăcut, cine și cum devin două chestiuni mai puțin importante. Spun asta, pentru că pentru 15 minute nu știam cine sunt, ce făcusem cu o zi înainte și cu cine îmi petrecusem o mare parte din timp.  Momentul în care doctorii m-au întrebat dacă mă recunosc, iar eu cu un zâmbet speriat am spus „Nu”, azi mă face să gândesc aspecte pe care nu le-aș fi crezut importante. Acea zi în care am făcut plimbări cu Ambulanța, m-a făcut să realizez că așa ciudată și firavă e sănătatea noastră, o dată pentru că fără să simți te lasă baltă, iar a doua oară pentru că te face să tânjești după zilele alea „bune”. Îmi dau seama că așa mult detest Ambulanța din două motive: primul pentru că îmi amintește de ziua în care tatăl meu a decedat, iar cel de-al doilea motiv pentru că mi-a oferit o zi de duminică îngrozitoare, plimbându-mă de la Spitalul Clinic la Județean....Întâmplări și întâmplări...Dar, toate acestea te trezesc și din cele mai frumoase vise, dovedindu-ți că totul se stinge, nimic nu e veșnic...

17 iulie 2013

Cum e viața?

Ieri erai fericit, zâmbeai, valsai, cântai...Azi, azi totul e diferit. În doar câteva minute planurile tale s-au schimbat sau mai bine spus s-au năruit. Totul se schimbă și totul devine o amintire. Totul rămâne trecut, un trecut de care abia îți mai amintești. Abia când te lovești începi să vezi cu adevărat lucrurile. Să apreciezi chiar și cele mei triste momente. Triste sau nu, ele există. Azi nu mă pot obosi scriind despre viață, căci sănătatea mi-e șubredă tare ....iar oboseala mă răpune rapid!

9 iulie 2013

Momente și momente!


Obișnuiești să vizitezi zilnic aceleași locuri, să asculți  muzica de zi cu zi  și să crezi că visele tale vor deveni realitate cândva. Deși, zilnic faci aceleași lucruri mai sunt totuși și momente când ai senzația că faci un pas înainte și cinci înapoi. De cele mai multe ori ai sentimentul că trecutul te cheamă, iar tu te încăpățânezi și vrei să-l învingi, chiar dacă ești conștient că acel trecut frumos sau nu te va urmării continuu. Nimic în viață nu este întâmplător, dar nici toate evenimentele nu sunt propuse; viața este imprevizibilă.


Adori acele dimineți în care nici alarma ceasului nu reușește să te trezească, acele dimineți în care soarele îți bate în geam, dar tu doar îi zâmbești, nu-ți pasă de nimic și de nimeni. Ești fericit când îți savurezi cafeaua, iar în fața ta se află un om ce-ți zâmbește subtil. Există și zile minunate, zile care ai vrea să nu se mai sfârșească, iar culmea ironiei este că acestea se scurg atât de repede că nici nu realizezi. Și vin și zile care te sfâșie fără pic de milă. Dar, ar fi chiar imposibil ca zilele să aibă milă de tine, atâta timp cât tu nu faci acest lucru! Căci, nu de puține ori ne băgăm în chestii ce ne distrug. Când suntem fericiți ne pasă doar de noi, nici când suntem triști nu suntem preocupați de ceea ce petrece în jurul nostru, căci și în acele momente suntem setați pe nefericirea noastră, uitând că în  jurul nostru se află o mulțime de oameni cu  probleme mult mai mari. Dar, viața ne testează pe toți la un moment dat și nu-i pasă dacă suntem pregătiți sau nu. Până la urmă, nu vom fi niciodată pregătiți pe deplin!  Viața noastră este un șir de zile bune și rele!

4 iunie 2013

Muzica, ceaiul - compania mea din fiecare zi


e4dbce16
E lângă mine din primul an de facultate și nici în ziua de azi nu m-a părăsit :)
Că tot aud zilnic oameni certându-se,  cupluri despărțindu-se etc, mi-am zis să fac cunoscuți și altora prietenii mei de nădejde. Niciodată nu  m-am certat cu acești „prieteni”, ce-i drept nu prea știu ei să-mi dea sfaturi, dar conviețuim foarte bine împreună. De dimineața până seara târziu ne ținem de urât, ne zâmbim subtil și petrecem timp prețios împreună. Muzica îmi ține companie când scriu, când citesc, iar ceaiul mereu. Când gătesc, când fac diverse lucruri prin casă sau chiar când vorbesc cu mama la telefon.   Imaginați-vă!
Așa prieteni să tot ai! Nu te lasă niciodată, nu te ceartă, nu-ți reproșează, ci doar te privesc tăcuți, luând parte la activitățile ce le faci zi de zi. Până mai acum câteva zile scriam sau citeam pe aceste  melodii:http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/secret-garden-nocturne http://www.youtube.com/watch?v=5MVLUIAWPnE. Mai nou ascult http://www.youtube.com/watch?v=DRVvFYppU0w&list=PL48D015A88FD160C5&index=21  și chiar îmi aduce în suflet o liniște ce o căutam de ceva vreme. Și, ar fi nedrept să nu vă prezint și cana de ceai, căci doar vorbeam despre doi prieteni, nu de unul. 

29 mai 2013

E tot ce vreau și pot să spun

 Mulțumesc! Singurul cuvânt pe care azi vreau să-l spun! Vreau să mulțumesc mai înainte de toate lui  Dumnezeu pentru că mi-a dat putere să depășesc  problemele ce mi s-au pus în față pe neașteptate. Să-i mulțumesc pentru că-mi dă lacrimi suficiente pentru a plânge, pentru că în fiecare zi îmi dă câte o lecție. Mulțumesc pentru că m-a lăsat să trăiesc, mulțumesc părinților ce mi-au dat viață. Mulțumesc tatălui meu pentru că și-a asumat responsabilitățile față de mine, că mi-a fost cel mai bun tataă și cel mai bun prieten, mulțumesc că mi-a dat ochii și puterea lui, mulțumesc pentru tot! Mulțumesc din nou unui om ce azi mă susține necondiționat. Mulțumesc mamei mele, care face mari eforturi ca mie și fratelui meu să nu ne lipsească nimic.  Mulțumesc  familiei mele pentru că mă face fericită. Tot acum și aici mulțumesc prietenilor puțini, dar buni din viața mea. Mulțumesc iubirilor mele trecute  că m-au învățat să iubesc și să iert. Mulțumesc gunoaielor care există pe lumea asta, incapabile să-și trăiască propria viață, gunoaielor care au crezut că luându-mi prietena, prietenul sunt prima speță a umanului.  Mulțumesc profesorilor care m-au încurajat, care m-au învățat și care mă învață. De altfel, mulțumesc și celor care mă discreditează. Și asta înseamnă ceva! Mulțumesc „prietenilor” care se cred prefecți. Câtă ipocrizie! Un prieten adevărat nu-ți pune în față perfecțiunea lui, ci adevărata persoană. Căci, nu e om care să nu greșească......Dar, mulțumesc!
                                                                                 

Mulțumesc!   Ai să-mi mulțumești și tu cândva!!!

21 mai 2013

O floare pentru tine!

Trec pe stradă și nu văd
Acel om palid și gol.
Dar, privind în dreapta mea
Hopa...am zărit ceva!

Ce să vezi și ce să crezi?
Este ea! Florăria cu povești!
Minunată și galantă
M-a prins fraților, deodată!

Am oprit brusc mașinuța,
Mi-am luat repede gentuța,
Am fugit pe holul ei
Parcă mă jucam hochei.


Lumea mă privea buimacă
Mie nu-mi păsa oleacă.
Buchete de trandafiri
Mi-au pus inima pe spini.

El, săracul aștepta!
Ceasul iară îl privea,
Eu, nici gând să mă despart
De buchetul minunat.


Cui să-i pese de iubit?
Când buchetul l-am zărit...
Știu, cadoul  m-aștepta
Dar, buchetul îmi spunea:
„Te rog dragă, nu pleca!”


   Of, buchet drag și frumos!
   Eu te-aș lua acas` la mine,
   Ce să fac? Lui nu-i convine.
   Vai, dar fată minunată!
   N-ai să mă mai uiți vreodată,
   Nu-s eu tare norocos,
   Dar, sunt mândru și fălos!
   Nu mă poți lăsa aici
   Cu acești oameni pitici.
   Fii drăgută și mă ia
   Acasă în vaza ta!

Și pe el eu îl iubeam,                                    
Și buchetul l-adoram.
Cum să fac și ce să fac?
Hop...iubitul m-a șocat!

Of, iubito, draga mea...
Iarăși pasiunea ta!
Crezi că eu nu ți-aș fi luat
Un buchet mai minunat?

 Hei, Mister elegant - șocant!                                                                                                  
 Ești puțin cam arogant!
 Eu îs mândru - minunat,
 Tu ești arogant-șocant!

Spune-mi dragă, fată tristă!
Ai ales să fii artistă.
Cânt tu l-ai găsit pe el
N-ai văzut că-i băiețel?

     
Hei! Buchet, tu minunat!
Așteaptă să-ți dau un sfat
Ea este artista mea
Tu ești floarea din bezea!


Dragă, omule șocant!
Eu îs câtuși mai galant!
Tu ești din bezea, băiete!
Eu sunt natural, privește!
                                                                Natural, zici trandafire?
                                                                Nu se vede? N-ai lentile?
                                                                Chiar și pe cutia ta
                                                                Scrie măi băiete așa:
                                                                „Florăria cu povești
                                                                Realitatea ce-o trăiești.
                                                                Și-acum trezește-te dragă,
                                                                Fugi și zi-ne tu oleacă
                                                                Scena nu s-a terminat
                                                                Iubita nu ți-a plecat,
                                                                Trandafirul l-ați plantat,
                                                                 Florăria v-a cântat
                                                                 Iubirea v-a cununat...”
                                                             
Articol scris pentru campania:

Flori cu Flori



















                                       
























21 mai...Constantine, Constantine

Azi, Elenele și Contantinii se bucură de cadouri și urări. Dar, nu numai! Biserica Ortodoxă  îi prăznuiește  pe Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena. 

Constantin cel Mare s-a nascut in orasul Naissus (Nis, Serbia) in jurul anului 274.  A devenit suveran al intregului Imperiu Roman dupa invingerea lui Maxentiu si a lui Liciniu. Potrivit marturiilor lui Eusebiu si Lactantiu, in ajunul luptei cu Maxentiu,Constantin a vazut pe cer ziua, in amiaza mare, o cruce luminoasa deasupra soarelui cu inscriptia: “in hoc signo vinces” (prin acest semn vei birui).
Noaptea, in timpul somnului, i se descopera Hristos, cerandu-i sa puna semnul sfintei cruci pe steagurile soldatilor. Dand ascultare poruncii primite in vis, iese biruitor in lupta cu Maxentiu. Pe Arcul de Triumf al lui Constantin, care se pastreaza la Roma, se afla inscriptia: “instinctu divinitatis” = “prin inspiratie divina”, ce descopera cum a fost castigata victoria asupra lui Maxentiu. Cea mai insemnata realizare a imparatului Constantin a fost Edictul de la Milano (313), prin care crestinismul ajunge sa fie recunoscut de stat. Insa, el va deveni religie de stat in timpul lui Teodosie cel Mare (379-395).
Dupa edictul din 313, imparatul scuteste Biserica de impozite, ii acorda dreptul de a primi donatii si le da episcopilor dreptul sa judece pe cei ce nu doreau sa fie judecati dupa legile statului. Va inlatura din legile penale pedepsele contrare spiritului crestinismului, precum: rastignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul rosu).
Imparatul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde dupa lungi dezbateri, invatatura lui Arie a fost condamnata si s-a adoptat formula ca Fiul lui Dumnezeu este de o fiinta cu Tatal si deci, din veci cu El. La sinod au fost alcatuite si primele 7 articole ale Simbolului de credinta (Crezul), a fost fixata data Pastilor (prima duminica dupa luna plina, dupa echinoctiul de primavara) si s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericeasca.
Sfantul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de catre episcopul Eusebiu de Nicomidia. A murit la scurt timp (337) in Nicomidia si a fost inmormantat in biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol, ctitorita de el.
Imparateasa Elena
Flavia Iulia Helena s-a nascut in provincia Bitinia. In anul 293, generalul roman Constantiu Chlorus, la indemnul imparatului Diocletian, divorteaza de imparateasaElena. Aceasta nu se recasatoreste, ci traieste departe de atentia publica, dar aproape de fiul sau.  A reusit sa descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost rastignit Hristos. Potrivit traditiei, in urma sapaturilor s-au gasit trei cruci. Pentru a se identifica crucea pe care a fost rastignit Hristos, au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a inviat in momentul in care a fost atins de Crucea Domnului. Pe 14 septembrie 326, episcopul Macarie I al Ierusalimului a luat crucea si a inaltat-o in fata multimii. Ziua de 14 septembrie a devenit sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci in calendarul crestin. Imparateasa Elena a zidit Biserica Sfantului Mormant, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret si multe alte sfinte locasuri.
Semnificatia numelor Constantin si Elena
Numele Constantin este de origine latina si vine de la constans, constantis (“constant”, “ferm”). Elena – Stravechiul nume Helene este explicat de unii prin gr. helane (“torta”, “faclie”, dar si “foc sacru”, la sarbatorile numite Heleneia, dedicate zeitei Artemis), iar de altii prin gr. hele (“lumina arzatoare a soarelui”).
La multi ani tuturor celor care poarta aceste nume!

Dimineți de mai

Îmi va fi dor de acele dimineți în care trag de mine să mă trezesc și de acele nopți în care încerc să adorm. Voi duce lipsa vieții de om buimac. Om ce se trezește ba la 8, ba la 10. Un om căruia îi lipsesc bani, dar să fiu eu singurul om în astă situație ?
 Ador diminețile în care  trezirea mi-o dau razele soarelui sau copilul vecinilor ce nu-mi poate spune Adriana, ci Dadiana. E frumos să te trezești în acest fel.  De altfel, aștept cu nerăbdare serile cu lună plină. Seri în care să-mi petrec timpul pe afară privind și ascultând tot ceea ce se petrece în jurul meu. Dar, totul se termină așa repede. Nici nu apuc să mă bucur bine, căci deja se termină.  
Îmi amintesc de o dimineață  închisă. Noaptea nu fusese deloc liniștită. De cu seară am avut parte de o furtună de toată frumusețea. Dar, trebuie să te aștepți la orice în viața asta! Dimineața pe la 8:00 m-am ridicat din pat. Normal, cafeaua abia aștepta să fie savurată. La 11:00 am plecat la Universitate. Și, cum în ultima vreme merg doar pe jos, am decis ca și în acea dimineață sa fac la fel. Am trecut de stațiile din care puteam lua autobuzul și ploaia s-a gândit că ar fi bine să înceapă. M-am udat, dar nu mi-a păsat. A fost o ploaie caldă. În fața mea mergea un bâtrân cu o fetiță de 2-3 anișori  și cu un băiețel de 4-5 anișori. Băiețelul era operat la un ochi, iar fetița avea ceva la mână. Imaginea celor trei mi-a rămas în suflet. Și nu degeaba. La stația următoare s-au întâlnit cu cineva . Era o femeie ajunsă la 40 de ani. S-au salutat politicos iar acea femeie a întrebat unde au plecat pe așa vreme.
Fetița avea o rochiță cu volănașe plină cu  flori.  Ce aveam să descopăr m-a șocat. Bâtrânul îi răspunde doamnei respective și îi spunea fetiței să-și pună pe ea flanelul ce-l ținea în mână. Fetița părea mult mai năzdrăvană decât băiatul.  Femeia îl întreabă pe băiețel dacă bunicul îi face toate poftele, iar acesta a răspuns ușor intimidat : „E tata!”. Ochii femeii reflectau nedumerire, iar în acel moment bătrânul a început să povestească despre fiica lui care murise cu 2 ani în urmă. „Fiica și ginerele meu au fost plecați la muncă în Germania. Pe drum au avut un accident. I-am pierdut. Nepoții mei nu înțeleg, sunt prea mici. Mie și soției mele ne zic mama și tata.”  Am rămas șocată și îngrozită. Dar, poate auzind această poveste mi-am dat seama a doua oară că viața este cadoul ce nu ți-l poate dărui nimeni, iar pierderea acestui cadou este definitivă. Momentele din viața noastră sunt ireversibile. Deși nu înțeleg cu adevărat ce s-a întâmplat undeva, cândva vor simți teribil această durere, dar important este că „mama și tata” de acum sunt ființele cele mai dragi, care își cresc a doua oară copii. 
 N-am să uit diminețile și serile de mai, dar n-am să uit nici oamenii care în fiecare zi îmi dau o lecție de viață. 

19 mai 2013

Femeia mister

Plimbându-mă prin fața blocului meu, din senin  o femeie mi-a apărut în cale. Nu știu de unde și cum, ci doar m-am trezit cu ea în fața mea. Părea agitată, dar totodată nepăsătoare. M-a privit, mi-a zâmbit și brusc m-a prins de mână. Ce voia? M-am speriat! Mă privește cu niște ochi mari și-mi spune „Bucură-te de tot! Viața ta e plină de surprize! Crede-mă, vei atinge tot ce ți-ai propus, dar ai răbdare!”.  Doar nu era să cred o femeie despre care nu știam nimic. Nici acum nu știu, dar...Mă adresez politicos: „Doamnă , vă rog!Nu am timp de glume în dimineața aceasta.” Râde isteric și mă întreabă „Am vorbit eu de glume?”
 Reușesc să scap de sub privirea ei și ajung în stația de autobuz. Din nou femeia aceea. În câteva secunde mă cuprinde de umeri , mă sperie teribil și-mi spune „Crezi că-s nebună , așa-i? Sunt, din asta trăiesc, dar tu eși un om minunat cu multe probleme și fără un membru în familie. Mint?” Am rămas șocată. Cine este această femeie, ce știe și ce vrea? De ce apare în viața mea? Nu am apucat să o întreb nimic, deja  plecase. 
Singurul om din stație mă privește și-mi zice „Stați liniștita! Sunt mulți nebuni în acest oraș!” Dar, eu știu că această femeie tocmai îmi reamintise că nu am tată. Să fi fost doar norocul de a nimeri sau....

„Adevăratul mister al lumii este vizibilul, nu invizibilul”!