Viața - filozofia sufletului

Nimic nu este normal. Totul s-a schimbat. Din clipa plecării până în momentul de față. Barierele din viața ta te ajută sau te doboară. Îmi amintesc și acum acea zi. Eram palidă, părului meu îi pierise volumul de altădată. Buzele îmi erau uscate, ochii îndurerați. Colierul de argint era parcă singura comoară, dar s-a rupt și el în timp.  8 septembrie. O zi sfântă. Nimic nu mă mai ajuta, parcă totul se răzbuna, viața se înfuria în fiecare zi. Buimacă de somn trebuia să trec și de acea zi. Trădarea uneori te face puternic și dur. Să pleci și să rămâi orb și surd, mut și paralizat...Viața se schimbă. Oamenii te uită, te lovesc, te trădează și te critică. Nimic nu contează. Fericirea ce aveam s-o pierd și oamenii ce aveam să-i uit m-au schimbat. Nici timpul nu a stat pe loc de dragul meu. Ce trist! Nu-mi vine să cred că deja am 20 de ani. Parcă ieri eram un copil fără griji, doar cu jucăriile pe care le achiziționam zi de zi.  Totul e trădător. Viața te trădează. Dar, poate asta e legea firii. Să fii trădat și să trădezi. Poate că farmecul omului nu stă în hainele de firmă sau mașinile luxoase pe care le coduce, ci în neczurile ce-i zâmbesc și-l așteaptă cu o sete de nestăpânit. Căci totul are un final și un început. Căci dincolo de cuvintele rostite zilnic  se ascund măști teribile. Sub chipul blând ce-l vezi pe stradă și-l conmpătimești zac monștrii incapabili să se trateze de durere. Dar, dincolo de viață ?

      Dincolo de ziua de ieri și de ziua de mâine. Noi, oamenii suntem blestemați să purtăm crucea durerii și nu

avem dreptul să o pasăm asupra altor persoane. 

Căci totul se schimbă. Casă, masă, viață!!!

Iepuraș, iepuraș ai venit de la oraș

Bine ai benit! Bine ai venit în casa mea iepuraș minunat și plin de cadouri. Sigur mi-aș fi dorit să fi fost și tatăl meu, dar .... Lucrurile se întâmplă când ne așteptăm mai puțin, iar tu iepuraș ai venit! M-ai găsit și mi-ai dăruit zâmbet, fericire și putere! Și asta doresc tuturor oamenilor și sper să-i găsești și pe ei să le aduci zâmbet pe buze, fericre în suflet și iubire la cote maxime:D


Așa arată iepurașul meu, cadoul meu ....

  Sărbători fericite dragii mei!!!

Pansament pentru unii, rană pentru alții

Există oameni pe care nu i-am văzut niciodată. Oameni ce îi zărim zilnic când mergem la serviciu, la facultate , la magazin, la școală etc. Oameni pe care nu-i remarcăm decât în diverse situații. Și, totuși rănim oamenii ce îi iubim. Oamenii sunt vietățile ce te motivezaă să trăiești sau nu. Depinde de relația ce o avem cu ei și de ceea ce vrem noi. Suntem responsabili de ceea ce suntem! Simplitatea mea ia determinat pe unii să mă placă, iar pe alții să mă urască. Nu că mi-ar păsa prea mult de cei ce mă urăsc, dar acum o săptămână mi s-a spus: „Adriana, ești pansament pentru unii, rană pentru alții!”. De ce? Nu știu! De fapt, e firesc! Nu putem să mulțumim pe toataă lumea, nu poți să fii  identic cu cei din jurul tău. Fiecare om este unic din ziua în care s-a născut. Eu sunt pansament și rană, dar și pentru mine sunt oameni care ocupă aceste două roluri. Poate că nu aș considera un om ca fiind  rană, l-aș asemăna mai degrabă unei înțepături de cui, ce se vindecă mai ușor sau mai greu, dar semnul rămâne. Și eu am fost dezamăgită de cei ce îi iubeam, dar ce să fac? Și cei ce mă iubesc sunt dezamăgiți de mine. Este firesc și omenesc! Suntem oameni și nu putem fi perfecți, nu putem fi doar  iubiți. Ceea ce de fapt m-a făcut pe mine mai dură sau inumană (zic unii) este rezultatul experiențelor până la 20 de ani. Mă bucur cel puțin că sunt capabilă să mă tratez singură de eșec și nu caut remediu în cei din jurul meu. Spun asta pentru  că mulți fac din oamenii de pe stradă, oamenii ce le-au făcut necazuri cândva, oamenii ce i-au rănit și se răzbună. Am trăit și eu asta și au trăit și alții, vor mai trăi mulți! 

Nu există prieteni cu care să nu te tachinezi, pe care să nu-i superi și invers. Nu există om care să nu calce strâmb. Nu știu dacă sunt pansament. Pentru că în zona banatului, oltenii nu sunt văzuți ca pansament:)):D!!! Rană? Habar n-am! Tot ceea ce știu? Știu că sunt om! Iar, în vremuri ca astea e greu să fii om! E greu să fii om, să fii cinstit cu tine, mai ales! Pansament sau rană -sunt om, contează altceva?





                                    „Oamenii-s ca vremea-când veseli, când turbați...”

Imediat voi fi acasă

Da! A venit vacanța! De fapt, mai este puțin. Dar, cui îi pasă! Când spun vreau acasă, merg acasă. Am puține de spus despre familia și țara mea. Purtările rele sau bune, habar n-am, și trecerea anilor m-au îndepărtat de una și m-au înstrăinat de alta.  Nimeni nu stă să-și analizeze  plecările acasă si întoarcerile la cea de-a doua casă. Sau? Eu stau! Pentru că-mi place să ajung în locul în care am copliărit, să fac treabă de dimineața până seara, să mă mai cert cu fratemiu, să-mi privesc grădina cu flori. Îmi plac toate astea! Dar, abia acum am realizat asta! După doi ani am realizat cât de importantă este casa, câtă emoție simți când auzi de „acasă”. Drept și sigur este că nici la Timișoara nu aș renunța. 




Pentru că în două săptămâni  voi duce dorul oamenilor din centru, parcului botanic ce-l vizitez în fiecare zi, drumului ce-l fac de la universitatea până în locul ce mi-a devenit a doua casă.   Cred că mai palpitant o să sune când voi ajunge în Gorjul meu, plin de minuni.  Să-l văd înflorit și cu oameni zâmbind! Că dor mi tare de Gorjul unde am copilărit, dar nici Banatul nu pot să mi-l uit!  Că-s două vorbe mari în lumea asta: „Nicăieri nu-i mai bine ca acasă”, „Nu-i român cum îi olteanul, nici oltean cum îi gorjeanul”.

Mi-e dor de nucul cel bătrân de-acasă

Simt nostalgia cum în piept mă-apasă
Iar gândul cum mă poartă spre părinţi,
În casa noastră se-mpletesc dorinţi...
Mi-e dor de nucul cel bătrân de-acasă...

Văd frunza verde, umbra lui cea deasă
Cu crengile-i bătrâne şi cuminţi
Copii flămânzi şi grijulii părinţi,
Stând laolaltă peste vremi, acasă.

Ca un străjer la casa părintească,
Eu tot bătrân îl ştiu precum a fost
Sub poala lui, copiii aveau să crească,

Fiind leagăn, ca şi dulce-adăpost,
Cu prima vorbă spusă, românească,
Şi unde mama ne-a învăţat un rost...

                                                                                     Petre Gigea-Gorun

 

Ceasul timpurilor noastre

Îți dorești uneori să câștigi ? Eu îmi doresc mereu, dar nu am norocul acesta.  Dar, de fiecare dată  de cîte ori  pierd mă ambiționez și nu renunț. Până la urmă asta este cel mai important. Bun! Până acum am tot vorbit, ba de perle, ba de jucării, ba de cărți. Acum e timpul să vorbim despre ceva ce avem în comun cu băieții, ceva ce avem în comun cu toții.  Despre ceasuri! Căci, vă voi spune eu povestea a trei ceasuri ce se iubeau de numa, numa, și`om încăleca pe-o șa și-oi începe chiar acum`:
      Pe vremuri oamenii nu știau de ceasul  Paul Picot Technograph Wild White Black Diamonds sau de ceasurile Maurice Lacroix Calendrier Retro Steel1,  Armand Nicolet M02 Moon Date Lady Steel White . Dar, acum cine știe? Cât știe?  

  

 Dragilor, aceste ceasuri mi-au făcut inimă bună.  Imediat ce am aflat de ele, mi-am rugat îngerul păzitor, sau iepurașul de Paști să-mi aducă minunățiile astea. Și doar nu era să fiu egoistă. Am zis ca și fratele meu să beneficieze de minunățiile ce pot fi create în sec. XXI. Ceasul de mână elvețian este , sau mai bine spus ar putea fi simbolul frăției. Că doar un frate am, iar un ceas elvețian ca acestea nu-ți poți cumpăra în fiecare zi.

             Dar, care este povestea ceasurilor? Fiecare obiect, fiecare lucru, fiecare persoană are o poveste în spate.
Ceasul Maurice Lacroix păstrează în mod consistent tradiția îndelungată a artei elvețiene și reprezintă un design contemporan și o pasiune mai accentuată pentru detalii și perfecțiune. Numele Maurice Lacroix înseamnă decenii de experiență în producția ceasurilor de calitate superioară. 
            Nici celelate ceasuri nu sunt mai prejos. Le admiri și nu te plictisești. Paul Picot Technograph Wild White Black Diamonds este un ceas ce îți inspiră putere, dar, mai ales forța de a continua. Te face să te simți special, plin de încredere. Un ceas ce te face frumos!

 Ceasul este cel care ne cronometrează când facem sport, când trebuie să ajungem într-un loc, sau când timpul nostru se scurge. Și, dacă tot ne măsoară orele vieții de ce să nu fie măcar un ceas valoros?


 

Awaken

Deși de o săptămână și ceva mă confrunt cu o durere teribilă de gingii, mi-am continuat activitățile ca și cum nimic nu ar fi. Azi, din fericire am avut tot timpul din lume să mă uit la două filme, să-mi termin o carte de citit și să mă reapuc de alta.  Filmul care mi-a atras atenția se cheamă „ Awaken”.  Un film care te face să realizezi cât de importantă este viața, dar mai ales persoanele ce ne înconjoară. Spun asta pentru că, personajele din film sunt impresionante.  Alex, personajul masculin este readus la viață imediat ce o întâlnește pe Rachel. Din păcate, ea este moartă. A murit exact în ziua în care a pășit pentru prima dată în cafeneaua lui Alex. Cele două personaje s-au întâlnit în vis. Dar, datorită acestui vis, Rachel a supraviețuit 3 ani, când toți medicii îi spuneau că nu mai are nicio  șansă. Din nefericire, cei doi s-au bucurat mai mult unul de celălalt doar în vis, pentru că în ziua în care fata l-a întâlnit pe Alex, el era prea grăbit pentru a putea petrece jumătate de oră cu ea la o cafea.  Sunt convinsă că nu e om care să nu realizeze cât de importanți sunt oamenii, doar în momentul în care nu mai sunt alături de ei.   Pentru că oamenii sunt cele mai parșive ființe. Oamenii din ziua de azi nu sunt preocupați de ceilalți pentru ceea ce sunt ei ca ființe umane, ci pentru conturile, mașinile etc ce le dețin. Aș spune că e trist, dar nu spun, sau nu mai spun. Nu mai spun că e trist pentru că nouă ne place să ne folosim unii de alții, să ne ajutăm în favoarea altor interese. Noi am acceptat să ajungem în această situație, noi oamenii. Așa murim în fiecare zi câte puțin. Unii trăiesc mai puțin viața lor, își bat joc de viitorul altora pentru a și-l face pe al lor. Oamenii!!!!!

Interviu

Interviu cu Dragoș Stoian -trainer, speaker, blogger, team leader Speakers’ Arena Bucureşti şi membru Toastmasters Club Bucureşti (English Speaking Club), Graphic Designer la  TVR (Televiziunea Română)

    

Adriana Vîlceanu: Ești trainer, blogger, membru al clubului Toastmasters din București, cu alte cuvinte ai  foarte multe activități, cum reușești să te împarți între viaţa personală și profesie?  

Dragoș Stoian:  Pot să spun că time managementul este o provocare pentru mine, la fel ca pentru toţi cei care vor să facă foarte multe lucruri. Mărturisesc că uneori nu apuc să fac tot ceea ce îmi propun, pentru că nu vreau să neglijez nici viaţa personală nici activitatea mea. Din când în când mai sacrific din somn şi dorm 5-6 ore, visul meu este să pot dormi 3-4 ore pe noapte fără consecinţe asupra sănătăţii.

A.V: Am citit pe site-ul „Obiceiurile Măiestriei” foarte multe articole care se bazează pe  încrederea în sine, pe dezvoltarea personală, mai exact pe om și pe valorile/calitățile

acestuia, ce înseamnă pentru tine dezvoltarea personală?

D.S: Unii cred că dezvoltarea personală este reprezentată de new age, traininguri, meditaţie, gândire pozitivă, legea atracţiei etc. Dar, dorinţa noastră de a ne îmbunătăţi ca oameni există din timpuri străvechi, încă din antichitate oamenii îi cunoşteau importanţa şi aveau principii puternice în acest sens.

Pentru mine dezvoltarea personală înseamnă orice lucru pe care îl faci pentru a deveni mai bun şi pentru a-i ajuta pe ceilalţi. Pentru asta este nevoie să conştientizezi că poţi fi şi poţi face mai mult. Dezvoltare propriei persoane poate fi reprezentată chiar şi de cele mai simple lucruri, cum ar fi să alergi în parc sau să înveţi lucruri noi despre cum îţi poţi controla emoţiile.

A.V:Pasiunea ta, și anume dezvoltarea personală a luat naștere din dificultățile trecutului, poți descrie o situație care te-a marcat?

D.S: Am trecut prin multe dificultăţi, ca orice om, şi acum sunt recunoscător pentru acele momente pentru că m-au făcut să caut alte experienţe şi mi-au dat dorinţa să-i ajut pe cei care trec prin clipe asemănătoare.

O situaţie dificilă ce m-a marcat în mod pozitiv - când am fost disponibilizat de la un loc de muncă destul de “călduţ”, unde nu mai progresam în nici un fel. Faptul că nu am reuşit să mă angajez timp de 5 luni m-a făcut să-mi pun întrebarea “Eu de fapt ce vreau să fac cu viaţa mea, ce scop am eu?”

Şi după ce m-am întrebat de foarte multe ori răspunsul a venit – mi-am dat seama că vreau să fiu trainer în cadrul dezvoltării personale şi să inspir oamenii să fie mai buni, să-şi descopere ponteţialul.

A.V: Scopul tău este ”sa devii mai bun în fiecare zi pentru a-i ajuta pe ceilalți să-și descopere resursele interioare, să-și dea seama cât de valoroși sunt”, pe tine cine te-a ajutat să realizezi acest lucru?

D.S: Primul meu mentor a fost Liviu Păsat, un prieten bun care ţine traininguri sub marca “Trezeşte banii din viaţa ta”.  Apoi am învăţat de la alţi traineri şi speakeri cu care rezonam.

În acest moment pot spune că aproape toţi oamenii din jurul meu mă ajută să fiu mai bun, într-un fel sau altul, şi mai ales iubita mea care mă susţine şi mă ajută în tot ceea ce fac.

A.V: Trăim în secolul vitezei, fiecare persoană este interesată mai mult de binele propriu și mai puțin de binele celorlați, cu toate astea, tu îți dedici o parte din timp oamenilor din jurul tău. De ce faci asta?

D.S: Eu cred că e foarte bine să fim interesaţi de propria persoană, să ne apreciem şi să ne dezvoltăm tocmai pentru a putea contribui mai mult în vieţile celorlalţi.

Fac asta pentru că îmi place foarte mult şi pentru că am credinţa că pot avea un efect benefic asupra oamenilor prin acţiunile mele.

A.V:  Când ai vorbit prima dată în fața unui public larg ? Care au fost sentimentele ce te-au încercat în acel moment?

D.S: Prima dată când am vorbit în public a fost la grupul de public speaking Speakers’ Arena. Am avut emoţii foarte mari, cineva mi-a spus la sfârşit că am stat cam încordat – într-adevăr, încercam să nu se vadă că tremur!

A fost unul dintre cele mai grele, dar şi cele mai frumoase momente din viaţa mea, pentru că la sfârşit câţiva oameni din public mi-au spus că ceea ce le-am transmis i-a ajutat să vadă lucrurile altfel. Şi atunci s-a născut pasiunea mea pentru vorbitul în public şi training.

A.V: Ai participat la evenimente live cu mari traineri internaționali, precum Anthony Robbins, T. Harv Eker, Joseph McClendon, ce ai învățat de la aceștia?

D.S: Am învăţat foarte multe lucruri, dar îţi voi spune 2 din cele mai importante:

1. Mi-au insuflat dorinţa de a contribui, de a-i ajuta pe oameni să-şi îmbunătăţească viaţa, de a face împreună o lume mai bună;

           2. Am realizat că energia şi tinereţea vin în primul rând din mentalitate, din mintea noastră. Toţi aceşti oameni sunt trecuţi de 50 de ani şi totuşi sunt într-o formă de invidiat, au o vitalitate ce le permite să vorbească ore întregi pe scenă şi totul porneşte de la scopul lor de a-şi transmite mesajul către participanţi

A.V: Cum spuneam, ai articole care abordează latura încrederii în sine, a fost vreun moment în viață care te-a facut să-ți pierzi încrederea în tine?

D.S:  Chiar faptul că am avut în trecut mari provocări legate de încredere m-a făcut să prefer acest subiect!

În adolescenţă eram foarte timid şi ascundeam asta sub masca rebelului, care vrea să pară inaccesibil pentru a nu-şi recunoaşte vulnerabilitatea. După ce am negat că am vreo problemă cel puţin 4 ani, paharul s-a umplut şi nu am mai suportat să fiu aşa de închis, mai ales din punct de vedere social. Atunci am căutat dezvoltarea personală şi asta mi-a schimbat complet viaţa.

A.V:  Care sunt schimbările ce au intervenit în viața ta în urma aplicării metodelor și

principiilor din dezvoltarea personală?

D.S: Dezvoltarea personală a avut un mare impact asupra mea, m-a ajutat să-mi schimb valorile, să-mi îmbunătăţesc relaţiile cu ceilalţi şi mai ales cu mine însumi.

Iar cel mai important a fost faptul că mi-am găsit pasiunea şi scopul în viaţă. Partea frumoasă e că practic aceste lucruri, pot să spun că este un sentiment incredibil să poţi face ce îţi doreşti cu adevărat - sunt recunoscător în fiecare zi pentru asta.

Bineînţeles că mai am multe de învăţat şi aplicat, ne dezvoltăm continuu pe parcursul vieţii noastre. Un singur lucru pot spune: atunci când începi să aplici principiile din cărţi şi cursuri, e necesar să te înarmezi cu răbdare şi perseverenţă. Pentru că nu o să iasă mereu din prima şi vei risca să spui că „nu funcţionează”.

A.V: Te-ai gândit vreodată să scrii o carte despre încredere, dezvoltare personală și să aduci mici sugestii ce pot reprezenta un  răspuns sau o soluție la problemele celor din jurul tău?

D.S:  Da, am în plan acest lucru, va fi o carte foarte practică, un manual pe care îl vei putea folosi în viaţa de zi cu zi – în funcţie de situaţie vei aplica exerciţiile sau mentalităţile necesare.

A.V:  Dragoș, este ceva ce ai vrea să faci, dar nu poți, fie din cauza timpului, fie din alte

cauze?

D.S: Mi-aş dori să pot călători mai mult cu iubita mea (în toată lumea), să creez mai multe programe de dezvoltare personală pentru a inspira mai mulţi oameni, să ţin traininguri alături de cei mai mari traineri ai lumii. Şi să fac filme artistice motivaţionale.

Şi sunt absolut convins că prin acţiunile pe care le fac azi aceste lucruri se vor transforma în realitate în scurt timp.

În final vreau să adaug ceva: îţi mulţumesc din suflet pentru oportunitatea acestui interviu, mi-ai adresat nişte întrebări care m-au ajutat şi pe mine să-mi clarific sau să-mi amintesc anumite lucruri.

Apreciez mult efortul tău şi îţi urez cât mai mult succes!

Grăbită sunt și eu, grăbit este și timpul

Trec printr-o perioadă deloc favorabilă. De ce? Am insomnii! Poate și de la cafea, dar fără ea cum aș putea eu să rezis atât. Să lucrez, să citesc, să gătesc etc? Ieri am scos ceva cărți de la naftalină, mi-am aranjat biblioteca și mi-am zis „acum am de lucru”. Câteva din acestea mi-au tercut prin mână pe la 6-8 ani, dar și acum. Spre exemplu, Mateiu Caragiale (Remember). Abia aștept să ajung acasă. Când am atâtea de făcut mi se pare că-mi trece timpul extrem de repede, că nu apuc să fac nimic din ceea ce-mi propun. Mă identific așa bine cu timpul. În ultima perioadă mă grăbesc, nu aștept...Nu am fost așa. Oare, timpul mă corupe încet, încet, dar sigur? 

Omul jucariilor

Nimic in viata mea  nu s-a intamplat fara rost. Am 20 de ani si sunt o persoana foarte jucausa. In ciuda faptului ca nu ma simt ca la 20 de ani, ci mai mare,  sunt un om al jucariilor . Pe la vreo 3-4 anisori  visam la un avion, acum lucrurile s-au schimbat. Imi amintesc de acea perioada cand imi imploram parintii sa-mi ia toate jucariile pentru copii pe care le vedeam in magazine.

Nimic nu se compara cu o papusa mare sau o masinuta cu, care sa ii oftic pe baieitii alaturi de care imi petreceam timpul. Cand am implinit 4 ani, tatal meu mi-a oferit oferit un bebelus exact ca bebelusul bolnav  de pe Jucarii-Online.eu.
 
Imi amintesc reactia mamei mele, ii reprosa tatalui meu ca imi prea aduce jucarii avand in vede ca am o gramada. Pentru mine nu erau o gramada, pentru mine nu erau suficiente niciodata. Este adevarat, eram un copil rasfatat pana sa am un fratior. Atunci el se bucura mai mult de atentia parintilor mei, dar si de jucarii. Pe la 6 ani imi doream foarte mult o casuta de papusi. Dar, nu am mai primit. Chiar si azi ii reprosez mamei ca eu nu am avut o casuta, in schimb fratele meu si acum are masina de politie care a costat chiria mea in momentul de fata si nu, numai.

Fiind data de 6 ani la scoala, deja jucariile mele se transformasera in caiete, pixuri, betisoare cu, care invatam sa numar  etc. La inceput era frumos, apoi ma plictiseam. Toate jucariile imi erau stranse si aveam doar lucruri serioase.  Dar, cand am crescut mi-am dat seama ca parintii mei chiar imi cumparasera  toate jucariile, insa eu nu am pastrat prea multe. De exemplu, toate papusile erau tunse, mainile le luam si imi imaginam ca le prajesc sau picioarele le taiam cu un cutit, apoi spuneam ca au suferit accidente.:)) In schimb, bebelusul s-a ales doar cu o manuta rupta, pe care i-am reparat-o eu la 19 ani. Fratele meu le are aproape pe toate. Eu, mi-am luat jucarii si acum la 20 de ani. Culmea, inca imi cumpar. Si cum se apropie Sarbatorile Sfintelor Pasti chiar ma gandeam ce sa-mi iau mie  si  ce sa le iau  nepoteilor  mei. Anul trecut de Pasti am primit o camila de plus de la un verisor, anul asta nu stiu ce voi primi, dar daca cineva isi doreste sa afle ce imi doresc, ei, bine tot jucarii. De asta mi se si spune omul jucariilor. 

Si, ca tot am vorbit de Sarbatori va urez la toti ``Paste fericit si multe jucarii!`` 


Acest articol a fost scris pentru: 
Campania Jucarii-Online.EU