Vocile puterii

      „Cel mai longeviv și mai tânăr purtător de cuvant din România ultimilor ani, Adriana Săftoiu, ne oferă o probă redutabilă de istorie prezentă vorbită, la propriu și la figurat.”(Emil Hurezeanu)
Într-o  seară când mă pregăteam pentru un ultim examen am decis să inspectez și alte rafturi ale bibliotecii. Trecând cu privirea pe la fiecare raft ochii mei au fixat o carte, mai exact „Vocile puterii. De vorbă cu purtătorii de cuvânt”, carte scrisă de Adriana Săftoiu. Am terminat cu examenul și am decis să merg acasă într-o scurtă vacanță. Era ora 5, 5 și ceva  dimineața când m-am apucat să citesc din ea. Am lăsat-o o clipă și am ațipit. Trenul mergea foarte repede, îmi era imposibil să dorm așa ca pe la ora 9 m-am reapucat să citesc.
       Ziariști, prieteni și colegi, pentru puterea de a avea răbdare, cu acest rând începe adevărata poveste sau, mai bine spus mărturisirile unor oameni, unii cunoscuți, alții mai puțin cunoscuți.  Apoi, Adriana Săftoiu povestește cum a scris cartea și cine a ajutat-o . În 2003 a început primele interviuri pentru această carte, iar până în decembrie 2006 a renunțat de cel puțin patru ori să le publice.Într-un final a decis și a publicat totul. Motivul pentru care a considerat că e mai bine să facă cunoscută activitatea purtătorilor de cuvânt de la cele două instituții principale ale statului, Guvernul și Președenția, e mult mai simplu de redat decât motivele pentru care s-a opintit în a face publice aceste interviuri.
Publi, purtătorul de cuvânt poate părea -în percepția publicului- un martir chinuit de comunicatele proprii pe care le prezintă. Aparițiile sale sunt strict legate de acest tip de mesaj, dar purtătorul de cuvânt e mult mai mult decât un prezentator de comunicate oficiale, iar acest lucru poate fi constatat și din aceste interviuri. Bătălia lui se duce, deși nu s-ar crede, mai degrabă cu cel pe care îl reprezintă decât cu presa.  Aceasta este doar o parte din cuprinsul cărții ce mie mi-a atras atenția. De ce? Pentru că, nu de puține ori publicul are tendința de a analiza tot ceea ce vede, de a critica, dar nu și de a încerca să cunoască.
Când voi termina de lecturat voi prezenta una sau doua personaje ce mie mi-au atras atenția.
Cu siguranță, pentru unii această carte nu are niciun farmec. Dar, asta nu contează. Ceea ce contează cu adevărat este că mie imi place și consider că mă ajută din toate punctele de vedere.

Fiecare este responsabil de ceea ce este și ceea ce devine...

Ca la 20 de ani....fara EL

Gata!S-au implinit 20 de ani de cand exist!Cu bune, cu rele am ajuns la aceasta varsta! Ma bucur ca am ajuns aici, avand in vedere si aspectele placute, dar si pe cele neplacute din viata mea. Am invatat in 20 de ani ca nu ma costa nimic daca ma respect!Am invatat sa zambesc cand inima mi-a fost strapunsa!Cand prietenii te injunghie!Am invatat sa cred in mine!Am invatat sa elimin gunoaiele din viata mea!Am facut curatenie! Am invatat sa fluier cand altii se preocupau cum rezist! Nu mi-a fost usor sa ajung aici, dar nu mi-a fost nici greu. Sunt un om puternic, voi fi mereu! Chiar daca unii ma stiu ca pe un copil...de fapt, ei n-au habar ce este in sufletul meu sau ce a fost. Ma analizeaza in functie de situatie, ma critica, ma invidiaza,  rar ma iubesc! Cineva imi spunea candva ca in viata exista maxim 5 persoane care te iubesc cu adevarat! Corect! Jur, ca pana la 20 de ani toti m-au dezamagit! Tatal meu, omul acela puternic s-a lasat invins de moarte! Viata m-a dezamagit! Dar, Dumnezeu mi-a dat putere si am mers mai departe!Voi merge mai departe! Nu regret nimic din ceea ce am facut pana acum! Ba mai mult, tin sa-mi anunt pe aceasta cale atat, prietenii cat si dusmanii ca sunt cat se poate de fericita pentru ca am ajuns la 20 de ani si stiu ce vreau. Stiu destinatia spre care ma indrept!Conteaza! Tot aici multumesc celor ce m-au tratat ca pe un ``nimic`` si celor ce m-au ajutat sa imi recastig increderea in mine! Multumesc celor care atunci cand m-au vazut facand ceva gresit  m-au ajutat sa vad unde  am gresit! Celor ce atunci cand m-am distantat de ei au plecat din viata mea! Mi s-a spus ca dupa moartea tatalui meu m-am inchis, nu am mai comunicat, m-am distanta. Sa fie asta un motiv pentru a nu mai iubi un om? Mi s-a reprosat ca am plecat la Timisoara doar de drag...Serios? Ti-e drag sa stii ca n-ai un tata, ca vrei sa faci ceva cu viata ta si sa te gandesti cat de greu ii este mamei tale si fratelui tau...Ti-e usor? Sa aflii ca fratele tau trebuie operat de inima? Cat de usor este? Pentru oameni nu e usor, dar nu imposibil de continuat! Am plans mult! Si ? Sunt om, am acest drept! Am iubit si am fost mintita. Am gresit? Nu, eu am iubit, nu am mintit! Chiar de am fost mintita nu regret! Nu eu am facut din viata scena de teatrru, ci el! Eu am ajuns aici si stiu cine sunt, ce vreau si incotro merg! Ma simt debusoalata uneori, ce-i drept!Dar, nu cedez! Stiuuuuuu!! Unii urasc aceasta putere la mine! Ar da orice sa ma vada distrusa, poate moarta....dar, ce sa fac...ma caracterizeaza norocul!:D Stiu ca pot mai mult....dar, nu ma rusinez cu nimic ! Sunt mandra de ceea sunt la 20 de ani, iar mama mea e mandra de mine!...Dusmanii? Am asa ceva? Daca am , imi pare rau...nu-mi irosesc timpul sa ii descopar:)) Prietenii? Exista-1 sau 2....Cei care imi dovedesc ca ma iubesc inseamna ca ma accepta asa cum sunt,ceilalti...nu-mi pasa....Am 20 de ani ! Voi trai multiiiiiiiiiiiiii  aniiiiiiiiiii   alaturi de cei ce ma iubesc, dar o sa fie trist pentru cei care ma urasc:))).....Pentru mine trist este faptul ca tatal meu maine ar fi implinit 46 de ani....este trist ca nu a fost aici cu mine...cel mai frumos cadou ar fi fost  sa-mi  vad familia sanatoasa si fericita! Sa spun ``tati``....tanjesc sa strig ``tati`` si sa vad fericirea din ochii tai.....Te voi iubi mereu!!!

Sunt „ prinsă în publicitate”

 În fața mea se afla un pahar gol, o sticla de apă, hârtii, telefoanele și o ciocolată amăruie (o ador)...Cafeaua am terminat-o în 10 minute și cred că în următoarele minute voi mai savura una. Hârtiiii?! Ieri examen, azi examen...Ciudat , la examenul de ieri mă gândeam la cel de azi. Pentru toate există un început, dar și un sfârșit. Dar, eu am omis începutul. Mă trezesc la 7, după o noapte nu tocmai liniștitoare. Cred și eu! După 6 cafele băute ieri...Cine consumă cafea cunoaște sentimentul pe care ni-l oferă cafeaua. Cel puțin la mine sunt două senzații:una de fericire(energie, pofta de muncă) și alta de furie(când am treabă nu-și face efectul, când nu am, mă ține trează). După cafea îmi fac repede un pachețel, mănânc ceva , mă îmbrac și mă îndrept spre Universitate. Cum uit mereu să îmi iau umbrela suport consecințele, însă în dimineața asta nu m-a udat doar ploaia sau zăpada. Am ajuns la Catedrală (mereu ajung cu 1min sau 2 întârziere la autobuzul ce mă lasă direct în fața la UVT) și mă îndrept cu pași repezi spre Universitate. Pe lângă faptul că fulgii de zăpada , care erau mai mult apă nu-mi dădeau voie sa văd mai vine și un „deștept” cu o mașină și mă stropește toată. Super! Toți șoferi mergeau civilizat, „deșteptul” a omis acest lucru...Tipic!Ajung la semafor, se face verde...ce să fac...Trec, nu?! Doar că un alt „deștept” nu înțelege cum stă treaba cu semaforul...După ce am fost udată fără milă era să mai fiu și călcată de mașină, circulând regulamentar! Repet, TIPIC!Urc la bibliotecă, mă lovesc de un tip(și nu e prima dată) îi vărs cafeaua...dar, îmi cer scuze și mă ofer să îi plătesc omului. Acesta îmi zâmbește amical și-mi spune „Ce ai spune dacă m-ai onora cu prezența la următoarea cafea?!” Râd! Îmi spun „Alt nebun!”(numai de nebuni am parte)....Mă privește insistent, iar gestul următor m-a șocat! Mă ia de mână și spune cu o față serioasă „De fapt, ce stăm aici la negocieri...îmi ești datoare, mi-ai vărsat cafeaua!” Într-un final a fost un accident benefic, am cunoscut un om, am vorbit și am aflat un lucru foarte important. La cafea m-a întrebat de ce sunt așa udă, afară nu plouă torențial...Îi povestesc, iar el zâmbește și-mi spune „Uneori mă trezesc dimineața și nu mă recunosc. Ba sunt serios, ba nu sunt, dar sunt conștient că uneori trebuie să mai ies din rutină, altfel aș muri”. Ce voia să spună? „Când mi-ai vărsta cafeaua  am crezut că-mi dai și o plamă...ești serioasă rău....privește...vezi fulgii de zăpadă?Așa trece viața omului și nu te întreabă de ce nu ai râs sau de ce ai plâns”. Am rămas pe gânduri în urma unei discuții de scurtă durată, iar în același timp am văzut că într-o secundă învăț 10 lucruri , iar într-o săptămână nu conștientizez nici măcar unul!. Și acum sunt pe gânduri....scriu, ma uit pe geam cum ninge din ce în ce mai rău, mă gândesc la publicitate, la ultimul examen și la ziua când voi fi în tren spre casă!

Romania de azi....

Sa incep cu inceputul...Ma trezesc la 7, mananc, beau cafeaua si merg la Universitate, adica la biblioteca (asta fac de o luna, merg sa invat la Vest). Se apropie ora 12, merg la examen...Surpriza?Subiect nu greu, dar caruia nu i-am acordat atentie. In fine, imi asum vina, dar nu am facut sub 8. Dar, asa am spus si la celelalte materii  la care am invatat foarte serios..Si, din pacate ....Trec peste....Am ajuns sa cred ca in aceasta tara oamenii care invata, muncesc si respecta sunt cei mai desconsiderati. Motivul?Nu stiu!Stie cineva?  Sunt scarbita de sistemul acesta ``minunat``in care daca nu esti prost n-ai valoare. Si se doreste o tara buna?Culta?Care sa isi revina din punct de vedere economic? Serios?Cum ? Prin coruptie, hotie, dezaprecieri....Peste 7 zile voi face 20 de ani. Sunt in anul 2 la Jurnalism si ma intreb daca are rost ceva din ceea ce fac.De ce am ajuns la 20 de ani in acest stadiu?Simplu, nimic din ceea ce fac nu e bine....Dar, ce e bine?E bine sa merg in cluburi , sa nu dau pe la facultate si sa consum banii mamei aiurea?Poate pentru unii e bine, pentru mine este dezgustator...Nu vreau sa mai spun nimic despre acest sistem...Sistemul de sanatate?! Mergi sa platesti un impozit la Casa de Asigurari....stai la o coada de 30-35 de persoane...alta surpriza...Platestei suma de un leu...Pentru a achita aceasta suma trebuie sa mai mergi 60km, sa te reintorci la Casa de Asigurari sa duci chitanta la plata de 1 leu:) Minunat!Avand in vedere ca de acasa pana la Casa de Asigurari mai sunt inca 60km,  plus ca mai trebuie sa te reintorci si acasa...Deci cat consum pentru un impozit?Minunat! Ce sa spun...am 20 de ani si ma intreb daca voi ajunge la 40, iar daca ajung cum voi trai? Cum voi asigura eu un trai decent copiilor mei? Cum voi rasplati eu munca parintilor mei? Pentru ca , desi imi dau interesul ....nu e asa cum imi doresc! Deci?  Ce sa spun?
De facut, nimic! Vrem o Romanie buna? Dar, ce facem pentru asta?

Cum arata ziua perfecta pentru mine?

Există ziua perfectă? Da, pentru mine arată așa: ma trezesc la ora 6:30 imi iau căștile și merg să alerg până la 7:30....Îmi fac repede o baie, îmi iau cafeaua și am fugit la facultă....Revin acasă seara la 21:00....Așa arată o zi perfectă pentru mine....:))asta e chiar perfectă:D

Suflet singuratic!!

Sunt singura de-atata timp

Si sufletu-mi plange nestiind,

Caci viata-I un cavou intunecat

De mari si ape el uitat…

Potop cad lacrimi pe obraz,

Visez sa mor intr-un pat mare,de cristal

Caci ,lacrmi de sange ma doboara

Spre asfintit ele se coboara…

Ucigatoare visuri m-au cuprins

Caci sufletu-mi-e tare-nchis

Cuvinte dau forma unui sentiment

Dar nu mai pot.In vesnicie vreau sa trec.

Perioada magică

Ești magică? Ești magic? Așa spun toți...Crăciunul este magic...magia Crăciunului....Am ajuns să cred că este adevărat. Mari pregăteli am mai avut în această zi, mari dorințe am....și ce om mic sunt:D...Nu-mi doresc nimic de la acest Crăciun pentru că știu că ceea ce vreau este imposibil. Chiar dacă ziua de 25 decembrie mi-o voi începe cu vizita la mormântul tatălui meu știu că voi zambi, știu că este cu mine și vreau să cred că mâinile lui îmi vor atinge obrajii așa cum făcea cândva....Chiar dacă n eu nu am ceea ce îmi doresc cu adevărat...voua... vă urez din tot sufletul tuturor oamenilor fericire, iubire și sănătate...Îmi doresc să fiți alături de prieteni, rude, părinți...îmi doresc să zâmbiți cu toată inima, să oferiți iubire și să fiți dispuși să primiți....Prețuiții pe cei dragi și nu uitați că , deși unii pleacă definitiv din viața noastră, alții ne mint, ne trădează, cândva ne-au iubit și măcar în această perioadă să nu-i judecăm. Așa cum noi suferim, suferă și ei, cum noi am plâns cândva și ei au plâns...Sărbători fericite, multă , multă sănătate și iubire....Mulțumesc celor ce m-au înțeles, celor ce m-au prins de mână când voiam să cedez, celor ce au încredere în mine, celor ce vor să mă cunoască, dar și celor care m-au „ abandonat” pentru că mi-am dat seama că sunt un om, și cu asta am spus totul....CRĂCIUN FERICIT, dragilor!

Iarna, iubitul meu anotimp!

Iarna , un anotimp în care ai nostalgia copilăriei , a fulgilor mari si pufoși de zapadă pe care ne doream să-i prindem în palma noastră , dar se topeau atât de repede , a naturii înveșmântată în mantia albă de nea , a jocului cu bulgări de zăpadă și construirea omului de zăpadă simpatic , cu nasul lui de morcov , cu ochi din cărbune sau din dopuri de sticlă , căciula din vreo oală veche a mamei și cu o mătură veche cu care să îi sperie pe nedoriti , a derdelușului pe care îl construiam cu grijă udându-l să facă gheață bună de lunecat (tălpile cizmulitelor erau esențiale , căci trebuiau să lunece bine , nu ne plăceau cele care nu lunecau) , a săniutei care parca zbura pe pârtia copilariei …
Amintirile  din inima nu ni le poate fura nimeni, dar nici nu ne poate condamna ca le avem acolo, undeva:)
Am avut norocul ca in fiecare iarna sa ma bucur de săniuta, de fulgi, dar mai ales de prieteni. De doi ani, mai exact de când am început un nou drum lucrurile s-au schimbat. Vechii prieteni te dau uitării, și cine stie poate unul-doi iși amintesc asa ca prin vis de tine. Timpul nu a stat în loc, iar cum eu sunt foarte vorbăreață nu mi-a fost greu sa imi fac altii noi. Deci îi pot invita pe toți in această iarnă să profităm de frumusețea ei. Îmi vine acum in minte o întamplare dintr-o iarnă, cred ca aveam 4-5  ani. Copil fiind așteptam cu nerăbdare să văd cum ninge.  Nu că acum nu aș aștepta. Nu-mi păsa că poate existau greutăți așa cum imi spuneau părinții mei. Voiam zapadă, sanie, om de zapadă...CADOURI (LE VREAU MEREU:D). Într-o dimineață trebuia să merg la gradiniță, dar tătal meu , parcă și acum îvăd expresia feței :``Vreau să văd cum ajungi tu la grădiniță, pentru că la cât ești de mică rămâi îngropată în zăpadă``. Așa că acasa nu puteam sta, deși mie-mi placea, s-a gasit o soluție, tatăl m-a luat in brațe și prin  acea zăpadă m-a dus la gradiniță. Desi, aveam 4-5 ani îmi plăcea și în brațe. El era înalt, solid, puternic si credeam eu că stând în brațe la el așa sunt și eu. Era plăcut, puteam să văd totul, casele acoperite de zăpadă, totul era alb. Îmi amintesc atâtea lucruri din copilărie  și mă bucur pentru că în momentul în care povestesc, trăiesc din nou acea perioadă. E minunat să poți retrăi clipele copliăriei....


Acum sa-mi termin cafeaua, sa-mi admir colega dormind si sa simt frigul de afara....

O dracie

Vorba lui Marin Sorescu ...ce-i dracia asta pe care trebuie sa o traiesc? De ce nu poti sa spargi zidul ala nenorocit in care te arunca altii? Poate ca e doar o zi in care sunt dezamagita de mine, sigur e doar o zi...dar, zilele astea ma seaca...Pur si simplu nu vreau perfectiune, dar muncesc pentru a ma multumi...si?pe dracu..muncesc si sunt tot mai dezamagita....O dracie inutila .....